Antena Căutare

Ce a dezvăluit ispita Oana Monea despre Marius Moise, după gestul nepotrivit din cada cu spumă, la Insula Iubirii sezonul 7

După incidentul neplăcut de care a avut parte la întâlnirea cu Marius Moise, Oana Monea i-a făcut ispitei Simona Alexuc dezvăluiri neașteptate, la Insula Iubirii sezonul 7.

Discuția dintre Oana Monea și Simona Alexuc a fost surprinsă de camerele de filmat de la Insula Iubirii sezonul 7 | Antena 1

În ediția 12 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7, Marius Moise a avut un gest nepotrivit față de ispita Oana Monea, în timp ce aceștia se aflau în baia cu spumă, la date. După situația neplăcută, blondina i-a dezvăluit Simonei Alexuc detalii neașteptate despre concurent.

Ce a dezvăluit ispita Oana Monea despre Marius Moise, după ce acesta a avut un gest nepotrivit față de ea când erau în cada cu spumă, la Insula Iubirii sezonul 7

La date, Marius Moise și Oana Monea s-au bucurat de o ședință de masaj și de o baie cu spumă, însă acesta a fost momentul în care tânărul a făcut un gest nepotrivit și i-a îndreptat mâna către zonele lui intime. După cele întâmplate, ispita s-a confruntat cu o stare de neliniște.

„Am trecut prin toate stările, m-am dus pe plajă, am stat, am fumat, m-am învârtit, am stat în leagăn. Nu îmi venea să mă mai întors în casă, iar apoi am încercat să vorbesc cu Simona, care știu că este psiholog”, a dezvăluit ea la testimonial, la Insula Iubirii sezonul 7.

Articolul continuă după reclamă

Oana Monea a stat de vorbă cu Simona Alexuc și i-a dat detalii neașteptate despre Marius Moise.

Citește și: Insula Iubirii, 28 iulie 2023. Oana Monea și Marius Moise au fost filmați în ipostaze tandre în cada plină de spumă. Ce a urmat

„Dar el ce s-a așteptat?”, a fost reacția ispitei, atunci când a aflat despre cele întâmplate.

„Eu nu mai vreau să trec prin asta”, a zis Oana Monea.

„N-o să mai treci. El oricum acum se simte într-un fel anume și n-o să te aleagă la date. Se teme de el în primul rând. Și, din moment ce a zis de problemuțele lui, mă face să mă gândesc în mai multe părți. Patru ani cu Bianca sunt degeaba, nu cred că ea îl cunoaște, cum e el. Sau să găsim măcar o formă în care să se demaște măcar puțin ceea ce este el”, a fost sfatul dat de Simona, care a părut că pune la cale și un plan.

Citește și: Insula Iubirii, 28 iulie 2023. Bianca Giurcă s-a sărutat cu ispita Alin Simoiu și camerele de filmat au surprins totul

„Foarte urât din partea lui. Ar trebui să fie un pic mai galant, cum s-a dat la început, și să continue să fie așa, să nu aibă pretenții din partea cealaltă de insulă, ca Bianca să fie cuminte. Ea e o domnișoară foarte drăguță și elegantă și nu îl merită”, a mai declarat Simona la testimonial, în ediția 12 a emisiunii Insula Iubirii sezonul 7”, a zis ulterior aceasta la testimonial, la Insula Iubirii sezonul 7.

Tot din discuția celor două ispite a ieșit la iveală faptul că nu există romantism în cuplul Bianca și Marius Moise și că cei doi nu au momente de conexiune.

„Pare că sunt doi oameni care conviețuiesc, nu doi oameni care se iubesc”, a zis Oana Monea.

Tot ce trebuie să știi despre Insula Iubirii sezonul 7

Pornind de la premisa #cineiubeştenulasă şi aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au decis să se supună celui mai dur test al relaţiei la Insula Iubirii sezonul 7, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii.

În cele două resorturi exclusiviste din Phuket, câte 10 ispite le vor fi alături în permanenţă celor care vor trebui să decidă dacă lasă loc tentaţiei să le distrugă relaţia, la Insula Iubirii sezonul 7. Curajoşii care au pornit pe drumul cunoaşterii vor petrece nu mai puţin de 21 de zile în compania seducătoarelor ispite, 21 de zile în care vor trebui să se convingă că #cineiubeştenulasă şi să parcurgă cel mai dur test al fidelităţii.

Și în acest sezon, AntenaPLAY îți aduce și mai multe momente ale celui mai dur test al relaţiei. Sezonul 7 Insula Iubirii este disponibil atât la TV joi și vineri de la 20:30, cât și pe AntenaPLAY. Mai mult, AntenaPLAY va avea două emisiuni exclusive unde fanii vor vedea imagini nedifuzate la TV. Este vorba despre categoriile AntenaPLAY Insula Iubirii PLUS și Insula Iubirii EXTRA.

În Insula Iubirii PLUS se pot vedea imagini din casa fetelor și imagini din casa băieților. Insula Iubirii PLUS îți aduce mai multe momente pe care concurenții le trăiesc alături de ispite.

În Insula Iubirii EXTRA sunt disponibile momentele integrale de la bonfire atât de la fete cât și de la băieți. Astfel, Insula Iubirii Extra îți arată integral dezvăluirile inedite ale concurenților în timpul ceremoniei focului la Insula Iubirii, alături de Radu Vâlcan, gazda show-ului.

Ce a întrebat-o Romeo Vasiloni pe Ema Oprișan după date, la Insula Iubirii sezonul 7. Ce a zis despre copilul ei... Cum arăta ispita Daria Cuflic de la Insula Iubirii în trecut. Fanii aproape că nu au recunoscut-o în poze...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Marco de la Insula Iubirii nu l-a putut ignora pe Montoya! Ce legătură are celebrul personaj cu videoclipul despre Gabriella
Marco de la Insula Iubirii nu l-a putut ignora pe Montoya! Ce legătură are celebrul personaj cu videoclipul despre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Momente dramatice la Insula Iubirii! Lacrimi, reproșuri și o decizie neașteptată după unul dintre cele mai tensionate bonfire-uri
Momente dramatice la Insula Iubirii! Lacrimi, reproșuri și o decizie neașteptată după unul dintre cele mai...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x