Căutare Live

Petrecerile de pe cele două resorturi încing spritele la Insula Iubirii: „Pe insula fetelor a avut loc un prim sărut!”

Prima ediţie a celui de-al şaselea sezon Insula Iubirii, ce a avut premiera aseară, la Antena 1 a adus în atenţia telespectatorilor 5 cupluri curajoase care au venit să îşi supună relaţia celui mai dur test al fidelităţii, dar şi 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine şi 10 dintre cele mai puternice ispite masculine.

Insula Iubirii se vede luni și marți de la 20:30, la Antena 1

Antena 1

„10 femei şi 10 bărbaţi aleşi special pentru voi sunt aici dintr-un singur motiv: să lupte pentru ceea ce îşi doresc. Carismatici, cuceritori, hotărâţi, au venit aici mai dornici ca oricând să nu plece singuri de pe insulă. E posibil să se îndrăgostească chiar de cel alături de care staţi acum!”, le-a spus Radu Vâlcan concurenţilor aseară, atunci când aceştia i-au cunoscut pe cei alături de care îşi vor petrece următoarele 21 de zile, completând:

„Aţi venit să aflaţi răspunsuri despre relaţia voastră! Nimeni nu poate să ştie cum se va termina această experienţă. Cu siguranţă se vor întâmpla lucruri neaşteptate!”.

Citește și: Insula Iubirii sezonul 6. Alex Marcu, primele discuții „aprinse” cu o ispită. Ce i-a reproșat și ce a rugat-o să nu mai facă deloc

Radu Vâlcan, la primul bonfire: „Pe insula fetelor a avut loc un prim sărut!”

După ce au avut la dispoziţie câteva ore pentru a se instala şi a cunoaşte cele două resorturi, Island Escape şi Village Coconut, pe care îşi vor petrece următoarele 21 de zile, concurenţii au avut parte de o surpriză de zile mari: şi-au reîntâlnit pentru o scurtă perioadă partenerii, însă întâlnirea a fost cu dublu tăiş. Sub privirile atente ale partenerilor lor, ispitele au dăruit câte o ghirlandă persoanei cu care cred că se vor înţelege cel mai bine.

Citește și: Insula Iubirii sezonul 6. Ce secrete au ieșit la iveală despre concurenți imediat după prima interacțiune cu ispitele emisiunii

Dacă Alex, partenerul Teodorei, a ieşit în evidenţă refuzând să poarte ghirlanda de la Lavinia, Cerasela, partenera lui Rareş pe de altă parte, l-a determinat pe Radu să exclame:

„Eşti vedeta serii!”, aceasta primind cele mai multe ghirlande de la ispitele masculine de pe Insula Iubirii. La rândul lor, concurenţii au fost puşi şi ei în situaţia de a lua decizii, încă din prima zi pe Insulă: „Veţi alege ispita cu care veţi merge la prima întâlnire!”, le-a spus gazda reality show-ului.

Citește și: Insula Iubirii sezonul 6. Teodora a făcut confesiunile la care nimeni nu s-a așteptat. Ce a „ascuns” concurenta Cerasela în bagaj

În această seară, de la 20:30, la Antena 1, telespectatorii vor putea descoperi, în acelaşi timp cu concurenţii celui mai nou sezon al reality show-ului, că pe Insula Iubirii timpul curge în alt ritm, viaţa se derulează pe repede înainte şi că totul se poate schimba la 180 de grade într-o singură clipă! „Pe insula fetelor a avut loc un prim sărut!”, vor fi cuvintele cu care Radu îi va întâmpina pe concurenţi la primul bonfire de pe Village Coconut. „Vă zic sincer că nu există jignire mai mare ca asta!”, va spune Alex, partenerul Teodorei. Cum vor reacţiona băieţii la auzul acestei veşti, telespectatorii pot afla în această seară, de la ora 20:30, la Antena 1, într-un nou episod Insula Iubirii.

Tot de astăzi a început şi castingul pentru cel mai nou sezon Insula Iubirii, la Antena 1. Cupluri care nu își văd viața altfel decât împreună, dar și tineri dornici de distracție și cu putere de seducție, care nu sunt încă într-o relație, sunt așteptați să se înscrie pe casting.a1.ro pentru cel de-al șaptelea sezon Insula Iubirii, la Antena 1.

Insula iubirii se va vedea luni și marți, de la 20:30 pe Antena 1. De asemenea, show-ul integral, dar și episoade exclusive de la bonfire și din casele concurenților sunt disponibile pe AntenaPLAY.

Insula Iubirii sezonul 6. Alex Marcu, primele discuții „aprinse” cu o ispită. Ce i-a reproșat și ce a rugat-o să nu mai ... Insula Iubirii sezonul 6. Cu ce ispite au ales concurenții să meargă la întâlnire. Ce lucru neașteptat s-a petrecut...
Ultimele știri
x