Antena Căutare

Karla Mariah Petre s-a calificat în finala sezonului 15 iUmor. Concurenta i-a cucerit pe jurați cu o scenetă

Cel de-al patrulea episod al noului sezon iUmor, difuzat sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, a adus în faţa celor patru juraţi, Cosmin Natanticu, Cătălin Bordea, Delia şi Cheloo, concurenţi din toate colţurile lumii. Cei patru jurați au decis să îi trimită la votul publicului pe Ruxandra și Roxana, Karla Petre, Dumitru Leontiev, Johnny și Bolo, Vlad Olteanu, Fils de Flute și Domenico Scarano.

Cel de-al patrulea episod al noului sezon iUmor, difuzat sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, a adus în faţa celor patru juraţi, Cosmin Natanticu, Cătălin Bordea, Delia şi Cheloo, concurenţi din toate colţurile lumii | Antena 1

Karla Mariah Petre i-a cucerit pe jurați cu o scenetă în care își așteaptă alesul și s-a calificat direct în finala sezonului 15 iUmor.

Concurenta a venit pusă pe fapte mari, mărturisind: „Sper să se sondeze cu o cerere în căsătorie. Mai mult de atât nu vreau! Mai exact o să-l aștept pe scenă”. Într-un decor romantic, concurenta s-a preocupat de ultimele retușuri, și-a scos periuța din geantă și cu apa dintr-o vază s-a spălat pe dinți, amuzând copios publicul.

Citește și: iUmor sezonul 15, 7 octombrie 2023. Alexandra Moise, chelnerița care a primit o ofertă de angajare din partea lui Cătălin Bordea

Karla Mariah Petre a fost trimisă în Finala sezonului 15 iUmor

Articolul continuă după reclamă

Întrebată cum arată bărbatul visurilor sale, Karla Mariah Petre a dat de înțeles că cerințele ei nu sunt unele exagerate: „Să fie gras, să arate că are cu ce să mănânce, cu ce să plătească și cu mașină. Eu sunt bine-crescută și asta aștept și de la bărbatul meu. În urmă cu mai mult timp nu se întâmpla ce se întâmplă azi cu tinerele. Exista doar prestanță, bună-cuviință și bun-simț.”

De la cei mai îndrăzneți concurenți, invitați speciali unul și unul și până la cele mai extravagante momente de umor, noul sezon promite să țină telespectatorii cu ochii pe Antena 1 și pe AntenaPLAY!

Citește și: iUmor sezonul 15, 7 octombrie 2023. Domenico Scarano, numărul greu de descris. Deși karatist, cu mișcările de dans a convins

Cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii vor face deliciul juraţilor, dar și al telespectatorilor, în cel de-al 15-lea sezon iUmor – O nebunie de comedie, difuzat în fiecare sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY.

Noul sezon vine cu o mulţime de surprize, printre care şi o nouă formulă de juriu – Delia, Cătălin Bordea, Cosmin Natanticu şi Cheloo, dar şi de prezentare – Emi şi Cuza.

iUmor sezonul 15, 7 octombrie 2023. Domenico Scarano, numărul greu de descris. Deși karatist, cu mișcările de dans a con... Adrian Păunescu, moment fabulos interpretat de actorul Radu Pietreanu, pe scena iRoast: „Vino, Gică, să fii, încă o dată...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x