Antena Căutare

Mihai Bendeac se revoltă: ”O să-mi iau multe ****, dar mor dacă n-o spun!” Cel mai de nesuportat obicei, în prag de sărbători, la români

Vă amintiți de momentul cu rața de la iUmor, care l-a scos din sărite pe Mihai Bendeac? După ce a revăzut scena în care un magician chinuie animalul, juratul s-a enervat din nou, de data aceasta argumentând cu un alt exemplu de ”așa zisă tradiție”.

Vă amintiți de momentul cu rața de la iUmor, care l-a scos din sărite pe Mihai Bendeac? După ce a revăzut scena în care un magician chinuie animalul, juratul s-a enervat din nou, de data aceasta argumentând cu un alt exemplu de ”așa zisă tradiție”.

Este vorba de tăiatul porcului și de datina străveche ce are loc, an de an, de sărbătorile de iarnă.

”Cel mai de nesuportat obicei în prag de sărbători de iarnă pentru mine este sacrificarea porcului. În timpul acestui proces unii dintre semenii noştri îşi dezvăluie latura inumană, ura, sadismul, lăcomia. Am susținut mereu că există metode mai blânde de a sacrifica aceste vietăți. Dar prostia este mai puternică în România decât rațiunea. Iată că şi Mihai Bendeac gândeşte la fel ca mine”, a scris un internaut pe Facebook, share-uind comentariu video al lui Bendeac.

Ei sunt concurenții care urcă pe scenă în MAREA FINALĂ ”iUmor”... Antena 1 difuzează Finala iUmor, când va fi desemnat marele câștigător al trofeului iUmor și al premiului de 20.000 de e...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la admiratori de Crăciun. Copiii Familiei Regale urmează un protocol strict
Ce se întâmplă cu cadourile pe care Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte le primesc de la... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile”
Demet Özdemir vorbește despre cel mai recent rol al său. „Îmi amintește despre iubirile imposibile” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima imagine cu bebelușul: „Raza mea de soare”
Este vestea momentului în showbiz! Chiar înainte de Crăciun, vedeta a adus pe lume cel de-al patrulea copil. Prima... Elle
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la Ploiești în acest timp
Vanessa a plecat în vacanță cu mama ei, presupusa amantă a lui Adi Minune, și fratele! Ce face Bogdan de la... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară
Brăduți aperitiv din foietaj cu cașcaval și bacon. Rețetă simplă și ușoară HelloTaste.ro
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți
Cel mai lung tunel din lume este finalizat. Are 22 de kilometri și a fost săpat în munți Antena3.ro
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el useit
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 25 decembrie 2025. Vărsătorii sunt norocoși. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume
Există Dumnezeu? Iată răspunsul celui mai inteligent om din lume Jurnalul
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit
Semnele subtile prin care Universul îți spune că ești pe drumul greșit Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit
Trei obiceiuri zilnice care ne sărăcesc fără să ne dăm seama. Cum le putem transforma în profit Observator
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard
Cele mai proaste obiceiuri pentru creierul tău, conform experților Harvard MediCOOL
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie
Vrei să faci cel mai bun punch acasă? Iată tot ce ai nevoie HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii
Care este cea mai bună diferență de vârstă dintre copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase... UseIT
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente
Fursecuri palmieri din foietaj cu scorțișoară. Desert simplu, din doar trei ingrediente Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x