Antena Căutare

Stelian Milu, discurs despre discriminarea bărbatului pe scena iUmor. Momentul lui a fost apreciat de toți jurații

Stelian Milu, aka Domnul Țiți, a ținut un show despre situația bărbatului în societatea contemporană, care a fost apreciat de cei trei jurați iUmor.

Stelian Milu, actor, la iUmor
Stelian Milu, aka Domnul Țiți, show de excepție la iUmor

Eu sunt Scufițu Roșu și credeți-mă, chiar dacă râdeți sau nu, trec printr-o criză existențială pentru că toate personajele feminine sunt mai iubite. Noi suntem, de obicei, pitici, spâni, oameni negri”, au fost primele cuvinte pe care Stelian Milu le-a rostit pe scena iUmor.

Concurentul a continuat cu un discursul menit să atragă atenția asupra discriminării bărbatului, care a fost răsplătit cu trei like-uri.

Mi se pare ok felul în care ai gândit toată treaba asta. Sigur este o chestie pe care ai simțit-o, în care crezi cu adevărat”, a spus Mihai Bendeac.

Ai un vibe foarte mișto pe scenă, ca om, ca artist și o să te votez ca atare”, a zis și Delia.

Vezi momentul integral al lui Stelian Milu de la iUmor și ce a afirmat Cheloo:

Emisiunea ”iUmor” poate fi urmărită în fiecare duminică, de la ora 20.00 pe Antena 1 și Antena Play!

Ștefan Nistor, un alt fel de show la iUmor. De ce și-a pus Cheloo mâinile în cap... Denisa Despa a ”dansat” din piept pe Serenada nr. 13 a lui Mozart. Cum au reacționat jurații iUmor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Citește și
x