Antena Căutare

Rasele de câini pentru care vi se poate face dosar penal. Ce trebuie să știe fermierii

La stână, ciobanii sunt nevoiți să aibă câine de pază pentru animalele lor. Cu toate acestea, legea e drastică atunci când vine vorba de rase de câini și condițiile ce trebuiesc respectate. Iată pentru ce rase de câini vi se poate face dosar penal.

La stână, ciobanii sunt nevoiți să aibă câine de pază pentru animalele lor. Cu toate acestea, legea e drastică atunci când vine vorba de rase de câini și condițiile ce trebuiesc respectate. Iată pentru ce rase de câini vi se poate face dosar penal.

Toți ciobanii au nevoie de câini de pază la stână. Poliția Română anunță că ciobanii care dețin câini periculoși au noi reguli de îndeplinit. Există riscul ca aceștia să fie nevoiți să plătească amenzi considerabile sau chiar să se aleagă cu dosar penal.

În ceea ce privește deținerea de câini periculoși sau agresivi, în primul trimestru al anului 2018, în urma activităților și verificărilor polițiștilor, au fost constatate 74 de infracțiuni și aplicate 459 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea legislației în domeniu.

Este important ca deținătorii sau proprietarii acestor categorii de câini să cunoască și să respecte legislația în domeniu. Activitățile polițiștilor, în cooperare și cu alte instituții (structuri județene ori regionale ale Asociației Chinologice Române, ale Direcțiilor Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, precum și medici veterinari), urmăresc aplicarea cu fermitate a prevederilor legale din acest domeniu, atunci când se constată abateri de la normele legale incidente.

Spre exemplificare, au fost identificate 30 de persoane care au comercializat câini din categoria I (art. 13 din O.U.G. 55/2002 prevede că „introducerea în țară sau comercializarea câinilor din rasele prevăzute la art. 1 lit. a) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”).

În 2018, în urma controalelor, au fost identificaţi 32.000 de câini neînregistraţi oficial, astfel că proprietarii au fost amendaţi ori s-au ales cu dosare penale.

Rasele de câini periculoase – Baza legală

Baza legală pentru derularea activităților cu câini periculoși sau agresivi este constituită din prevederile O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și ale Legii nr. 60/2003 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2002.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 55 din 2003 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi (art.1), prin câini periculoşi se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii:

a) categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;

b) categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.

Prin câini agresivi se înţelege (art. 2) orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private; orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.

Potrivit legislaţiei, proprietarii sau deţinătorii câinilor periculoşi ori agresivi trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu fi fost condamnaţi pentru comiterea vreunei infracţiuni contra persoanei.

De asemenea, aceştia au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază teritorială este situat imobilul în care este deţinut câinele, o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând următoarele date:

• numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;

• efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

• efectuarea sterilizării câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a);

• existenţa unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuţi la art. 1 lit. a).

În cazul schimbării adresei imobilului menţionat la alin. 1 proprietarii de câini încadraţi la art. 1 au obligaţia să depună, în termen de 48 de ore, la sediul poliţiei în a cărei rază se află, noua adresă.

Pierderea sau decesul unui câine încadrat la art. 1, precum şi înstrăinarea câinilor încadraţi la art. 1 lit. b) vor fi declarate în termen de 48 de ore la sediul poliţiei în a cărei rază se află imobilul de deţinere al câinelui.

Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, precum şi în alte locuri publice, cu excepţia drumurilor publice şi a căilor de acces către acestea, este interzis.

Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a) în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă sau ham de către proprietar ori de către deţinătorul temporar.

Accesul câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. b), precum şi al exemplarelor cu potenţial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1). În locurile special amenajate pentru câini accesul câinilor prevăzuţi în prezentul alineat este permis fără botniță și fără lesă;

Se interzic prin lege următoarele:

· organizarea luptelor între câini, antrenarea câinilor în acest scop şi participarea cu câini la astfel de lupte, indiferent cărei rase îi aparţin câinii;

· importul sau comercializarea câinilor prevăzuţi la art. 1 lit. a

· reproducţia câinilor prevăzuţi la art. 1 din Ordonanță care nu au acte de origine recunoscute de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională;

· abandonarea câinilor prevăzuţi la art. 1, art. 2 alin. 1 şi la art. 6 alin. 4.

Rase de câini periculoase - Cioban condamnat la închisoare

Un cioban a fost condamnat la patru luni de închisoare din cauza unui câine care a scăpat de la stână şi a muşcat o persoană. Acuzat de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin, ciobanul a fost considerat responsabil de toate cele întâmplate şi găsit vinovat de instanţa de judecată.

Magistraţii au dispus amânarea aplicării pedepsei, bărbatul urmând să fie supus unui termen de supraveghere de doi ani. În acest interval, ciobanul va trebui să respecte mai multe măsuri stabilite de instanţă, printre care şi aceea de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 50 de zile. Pronunţată de Judecătoria Săveni, sentinţa nu este definitivă.

Întâmplarea care l-a adus în această postură pe Mihai P, s-a petrecut pe 5 iunie 2017, când patrupedul, un câine de rasă comună, însă de talie mare, a scăpat de la stână şi a plecat spre comuna Durneşti, unde l-a atacat pe un localnic. Muşcat de picior, săteanul a ajuns la spital şi a avut nevoie de aproape două săptămâni de îngrijiri medicale.

Acest caz a ajuns în atenţia poliţiştilor, iar în vara lui 2018 Mihai P. a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Doar că neatenţia de atunci ar putea să-l coste şi mai mult pe cioban. Asta pentru că el ar putea să fie obligat şi la plata unor daune, acest lucru urmând să se decidă în cadrul unui alt proces civil aflat pe rolul instanţelor de judecată.

Ciobanii care dețin câini au de îndeplinit noi reguli. Poliția Română anunță că există riscul de amenzi usturătoare sau dosar penal dacă nu se supun noilor reguli care îi obligă să se informeze despre obligaţiile pe care le au în ceea ce priveşte deţinerea unui astfel de câine.

Sursă foto: magnanews.ro

Sursă de informare: politiaromana.ro, agrointel.ro

Pisicile îşi înţeleg numele şi cel mai adesea aleg să îşi ignore stăpânul - studiu... Câinii și pisicile, ajutor în terapiile complementare pentru bolnavii de cancer...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pomeranian: cât costă și ce influențează prețul acestei rase populare
(P) Pomeranian: cât costă și ce influențează prețul acestei rase populare
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) De ce caută tot mai mulți români pisici în 2026. Ce trebuie să știi înainte să adopți sau să cumperi una
(P) De ce caută tot mai mulți români pisici în 2026. Ce trebuie să știi înainte să adopți sau să cumperi una
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate
Bilanțul codurilor roșii din București și Ilfov: Un mort, peste 1.000 de copaci căzuți, 480 de mașini avariate Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“
Nicușor Dan ia în calcul varianta alegerilor anticipate: „Există acest scenariu, dar mi-aș dori să-l evităm!“ BZI
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente
Funcționarii publici cer retragerea proiectului de lege prin care vor fi amendați dacă solicită documente Jurnalul
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea
Voi când faceți un copil? - Cum să răspunzi membrilor familiei când te confrunți cu infertilitatea Kudika
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj
Ce trebuie să pui pe mașină dacă vine grindina și nu ai garaj Redactia.ro
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00
Pericol de nou cod roşu în Bucureşti azi. Capitala şi 25 de judeţe, sub cod portocaliu de la ora 15:00 Observator
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog
Înotul în timpul menstruației. Sfaturi practice de la medicul ginecolog MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul
Cum să creezi o bibliotecă acasă care să-l facă pe copil să iubească cititul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x