Antena Căutare

Cum sa alegi vacanța în funcție de vârsta copilului tău

În această perioadă, tot mai multe familii aleg să plece în vacanțe, dar ezită, însă, la alegerea zilelor de concediu pentru că nu știu ce vacanță este potrivită pentru familia lor. Iată câteva sfaturi despre cum să alegi vacanța în funcție de vârsta celui mic.

În această perioadă, tot mai multe familii aleg să plece în vacanțe, dar ezită, însă, la alegerea zilelor de concediu pentru că nu știu ce vacanță este potrivită pentru familia lor. Iată câteva sfaturi despre cum să alegi vacanța în funcție de vârsta celui mic.

Cele mai ușoare călătorii și vacanțe vor fi cu bebelușii de până în 1,5 ani. Poți călători cu ei oriunde îți dorești, sunt flexibili și se pliază ușor peste orice program. Nu veți avea probleme la alegerea mijlocului de transport, fie că vreți să zburați sau să mergeți cu mașina, copiii vor face călătoria floare la ureche.

Pe de altă parte, copiii mici cu vârsta până în 4 ani te vor stoarce de energie pentru că sunt la vârsta la care își doresc să descopere, să cunoască și sunt foarte curioși, cu multă energie de joacă. Pune în bagaj jocuri și jucării pentru cei mici și îi vei face fericiți dacă îi lași într-un loc amenajat să se joace.

Copiii cu vârste mai mari, de până la 12 ani nu sunt deloc maleabili. Dacă alegi o zonă montană asigură-te că nu ai multe muzee în program pentru că cei mici se vor plictisi și nici nu vor fi dispuși să parcurgă mult timp antrenați în plimbări lungi. Alege un program de relaxare, de preferat cu obiective de care să fie și ei atrași.

Cea mai dificilă categorie este de departe cea a adoleșcenților, tot mai mulți dintre aceștia nici nu își doresc să își petreacă vacanțele cu părinții lor, însă pentru cei care aleg să meargă cu familia, aceste momente vor fi pline de energie și curiozitate.

Fiind dispuși să facă diverse activități în aer liber, cu ei poți face plimbări lungi prin marile orașe sau prin munți și păduri.



Dacă îți dorești să pleci cu familia în vacanță, verifică cele peste 1100 de oferte din categoria Turism-Cazare de pe Lajumate.ro.

Ce aleg studenții-chirie la garsonieră sau apartament?... Ce nu ar trebui să poarte o femeie gravidă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x