Antena Căutare

Calendar ortodox 19 iunie 2019. Sfântul Apostol Iuda Tadeu

Potrivit calendar ortodox 2019, credinciosii il cinstesc miercuri, 19 iunie, pe Sfantul Apostol Iuda Tadeu. Sf Iuda mai este cunoscut in Scriptura ca „Iuda, fratele lui Iacov”. Afla ce sfinti mai sunt pomeniti in aceasta zi.

Potrivit calendar ortodox 2019, credincioșii îl cinstesc miercuri, 19 iunie, pe Sfântul Apostol Iuda. Sf Iuda mai este cunoscut în Scriptură ca „Iuda, fratele lui Iacov”. Află ce sfinți mai sunt pomeniți în această zi.

În Scriptură îl mai găsim pe Sf Iuda cu numele de Levi sau Tadeu. De menționat este faptul că nu este vorba despre Tadeu cel care a făcut parte din cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului.

Sfântul Apostol Iuda este unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului și în același timp se numără între frații Domnului nostru Iisus Hristos, adică între fiii dreptului Iosif pe care îi avusese din căsătoria anterioară cu Salomeea.

În Noul Testament, Iuda, se numea pe sine "Iuda, rob al lui lisus Hristos si frate al lui lacov (Iuda 1:1)”, cu toate că ar fi putut să-și spună frate a lui Hristos.

Articolul continuă după reclamă

Iuda a predicat Evanghelia in ludeea, Samaria, Galileea, Idumeea, Siria, Arabia, Mesopotamia și Armenia. Acesta a ajuns să predice în Muntelui Ararat, unde a fost prins de păgâni, răstignit și omorât.

Citește și: Calendar ortodox 2019, iunie. 10 reguli pentru a ține corect postul Sf Petru și Pavel

Calendar ortodox 19 iunie 2019. Troparul Sfântului Iuda: „Apostole sfinte Iuda, roagă pe milostivul Dumnezeu, că să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.”

Calendar ortodox 19 iunei 2019. Se mai face cinstirea sfinților:

-Sfântului Mucenic Zosima;
-Cuviosului Părintelui nostru Zinon;
-Sfântului Mucenic Asingrit;
-Cuviosului Paisie cel Mare;

Citește și: Decizie fără precedent! Rugăciunea ”Tatăl Nostru” a fost, oficial, modificată! Cum sună noua versiune!

Calendar ortodox 18 iunie 2019. Află cui spui „La mulți ani!”... Rugăciune de ajutor la examene: ce se rostește și cum ajută...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Tinerii sunt nevoiți să devină adulți fără să fie pregătiți pentru viață. Avertismentul specialiștilor despre noua generație
Tinerii sunt nevoiți să devină adulți fără să fie pregătiți pentru viață. Avertismentul specialiștilor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cele mai stresante evenimente din viața unui om, potrivit cercetătorilor. Căsătoria, clasată înaintea pierderii locului de muncă
Cele mai stresante evenimente din viața unui om, potrivit cercetătorilor. Căsătoria, clasată înaintea pierderii...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x