Urmărește A1 pe DiscoverSigur te-ai uitat la o copie a acestui capodopere de fiecare dată când îți vizitai bunicii. „Cina cea de Taină”, de Leonardo da Vinci, este una dintre cele mai admirate, mai studiate şi mai copiate picturi din istoria omenirii. Artistul italian a început să lucreze la această operă de artă în 1495 şi a finalizat-o în 1498.
Site-ul mentalfloss.com prezintă 15 detalii mai puţin cunoscute despre această capodoperă renascentistă.
1. Este mai mare decât aţi crede
Nenumărate reproduceri au fost realizate de-a lungul secolelor, cu diverse dimensiuni, însă lucrarea originală are mărimile următoare: 4,5 metri x 8,8 metri.
2. „Cina cea de Taină” captează un moment culminant
Toată lumea ştie că pictura descrie ultima masă luată de Iisus alături de apostoli înainte să fie capturat şi crucificat. Mai precis, Leonardo da Vinci a dorit să surprindă momentul în care Iisus le-a dezvăluit discipolilor că unul dintre ei urma să îl trădeze, completat cu reacţiile acestora, care variau de la şoc la furie.
În interpretarea lui Da Vinci, momentul a avut loc chiar înainte de crearea euharistiei, când Iisus îşi întinde mâinile spre pâine şi un pahar cu vin, care reprezintă simboluri-cheie ale sacramentelor creştine.
3. Nu o veţi găsi într-un muzeu
Deşi „Cina cea de Taină” este una dintre cele mai legendare picturi din lume, "casa" ei permanentă este o mănăstire din Milano. Iar deplasarea ei în alte zone ale lumii ar fi o chestiune cel puţin dificilă. Leonardo da Vinci a pictat această operă de factură religioasă direct pe peretele principal al sălii de mese din mănăstirea Santa Maria delle Grazie în perioada 1495-1498.
4. Deşi a fost pictată pe un perete, nu este o frescă
Frescele sunt pictate pe ipsos ud. Însă Leonardo da Vinci a renunţat la acea tehnică tradiţională din mai multe motive. Mai întâi, dorea să obţină o luminozitate crescută în raport cu aceea permisă de metoda frescelor. Însă cea mai mare problemă a frescelor - aşa cum considera Da Vinci - consta în faptul că îl obligau pe pictor să se grăbească pentru a-şi termina opera înainte ca ipsosul să se usuce.
5. Leonardo da Vinci a folosit o metodă complet nouă pentru viitoarea sa capodoperă
Dorind să aibă tot timpul de care avea nevoie pentru a desăvârşi fiecare detaliu, Da Vinci şi-a inventat propria tehnică, folosind vopseluri de tip tempera, aplicate pe piatră. A capitonat zidul din acea mănăstire cu un material despre care spera că va absorbi vopselurile tempera şi va proteja pictura împotriva umezelii.
6. Foarte puţine dintre tuşele de pensulă originale ale lui Da Vinci au supravieţuit până astăzi
Deşi pictura în sine a fost apreciată în epocă, experimentul tempera-pe-piatră al lui Da Vinci a fost un eşec. Până la începutul secolului al XVI-lea, pictura începuse să se exfolieze şi să se degradeze. Apoi, la 50 de ani după finalizarea ei, „Cina cea de Taină” era o ruină în comparaţie cu perioada sa de glorie. Primele tentative de restaurare i-au făcut şi mai mult rău.
Vibraţiile provocate de bombardamentele Aliaţilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au contribuit şi mai mult la distrugerea picturii. În cele din urmă, în 1980, a fost demarat un amplu program de restaurare întins pe durata a 19 ani. „Cina cea de Taină” a fost în sfârşit restaurată, însă a pierdut pe parcursul acestui proces cea mai mare parte din vopseaua ei originală.
7. Un ciocan şi un cui l-au ajutat pe Leonardo da Vinci să obţină o perspectivă liniară
Unul dintre detaliile care fac pictura "Cina cea de Taină" să fie atât de uluitoare este perspectiva din care ea a fost pictată, ce pare să invite privitorul să păşească direct în interiorul acelei scene dramatice. Pentru a obţine o astfel de iluzie, Da Vinci a bătut cu ciocanul un cui în perete, apoi a legat de el nişte sfori pentru a desena anumite puncte de marcaj, care l-au ajutat să creeze unghiurile pe care şi le dorea în această pictură.
8. Renovările au eliminat o porţiune din „Cina cea de Taină”
În 1652, o uşă a fost adăugată în holul care duce spre sala în care se află pictura. Construirea ei a dus la eliminarea părţii de jos din centrul picturii - inclusiv a zonei în care erau pictate picioarele lui Iisus.
9. Iuda din „Cina cea de Taină” ar fi putut fi pictat după un infractor real
Se spune că toate chipurile apostolilor s-au inspirat din modele reale. Atunci când a trebuit să aleagă chipul trădătorului Iuda (al cincilea de la stânga la dreapta, ţinând în mână o pungă cu bani), Leonardo da Vinci a vizitat închisorile din Milano în căutarea infractorului cu cel mai potrivit chip pentru acel personaj.
10. Pictura ar putea să conţină un simbol pascal
În dreapta lui Iisus, Toma stă în picioare, pictat din profil, cu un deget ridicat în aer. Unii au speculat că acel gest dorea să scoată în evidenţă degetul apostolului Toma, care a devenit un personaj cheie într-o poveste biblică ulterioară, dedicată reînvierii lui Iisus. Toma nu credea ceea ce vedea şi a cercetat cu degetul lui rănile lui Iisus pentru ca acea verificare să îl ajute să creadă în renaşterea fiului lui Dumnezeu.
11. Semnificaţiile alimentelor de pe masă, subiectul unor dezbateri
S-a spus că sarea vărsată înaintea lui Iuda reprezintă trădarea acestuia sau, într-o versiune alternativă, este considerată un semn al ghinionului său, prin prisma faptului că el a fost ales dintre apostoli pentru a îl trăda pe Iisus. În mod similar, peştele servit la masă are şi el semnificaţii controversate. Dacă era ţipar, atunci el reprezintă îndoctrinarea şi, prin aceasta, credinţa în Iisus. Totuşi, dacă este hering, atunci el simbolizează un necredincios care neagă religia.
12. A inspirat unele dintre cele mai fanteziste teorii
În cartea „The Templar Revelation”, Lynn Picknett şi Clive Prince propun teoria potrivit căreia silueta din stânga lui Iisus nu este Ioan, ci Maria Magdalena. Autorii cărţii consideră, de asemenea, că pictura „Cina cea de Taină” este o muşamalizare a adevăratei identităţi a lui Iisus, operată de Biserica Romano-Catolică.
Mai mulţi muzicieni au speculat că adevăratul mesaj ascuns în „Cina cea de Taină” ar fi de fapt o coloană sonoră acompaniatoare. În 2007, muzicianul italian Giovanni Maria Pala a creat un cântec sumbru cu durata de 40 de secunde folosind note muzicale despre care se presupune că ar fi codificate în celebra pictură realizată de Da Vinci.
După trei ani, o cercetătoare de la Vatican, Sabrina Sforza Galitzia a interpretat semnalele „matematice şi astrologice” din pictură într-un mesaj ce ar proveni chiar de la Da Vinci şi care ar vorbi despre sfârşitul lumii. Ea afirmă că pictura „Cina cea de Taină” prezice un potop apocaliptic, care va acoperi pământul între 21 martie 4006 şi 1 noiembrie 4006.
13. „Cina cea de Taină” a inspirat şi ficţiunea populară
Pictura nu a stat doar la baza cărţii „Codul lui Da Vinci”. O parte din mitologia picturii este povestea în care se spune că Leonardo da Vinci a căutat ani la rând modelul cel mai potrivit pentru a-l picta pe Iuda. După ce l-a găsit, şi-ar fi dat seama că era acelaşi bărbat care îi pozase în trecut pentru Iisus. Din păcate, anii de viaţă grea şi de păcate i-au devastat chipul, în trecut angelic. Oricât de convingătoare ar putea să pară această poveste, ea este însă complet falsă.
Cum ştim că povestea nu este adevărată? În primul rând, se consideră că Da Vinci a avut nevoie de trei ani pentru a picta „Cina cea de Taină”, în principal din cauza tendinţei notorii a artistului de a-şi amâna proiectele. În al doilea rând, poveşti despre decăderea spirituală care se manifestă şi pe plan fizic există de multă vreme. Este foarte probabil ca o anumită persoană să fi decis de-a lungul timpului să ataşeze picturii „Cina cea de Taină” o poveste similară, pentru a conferi astfel mesajului său moral un anumit sentiment de credibilitate istorică.
14. A fost imitată timp de secole întregi
Artele frumoase şi cultura pop au omagiat „Cina cea de Taină” cu o cavalcadă de imitaţii şi parodii. Acestea variază de la o reproducere în ulei din secolul al XVI-lea la noi interpretări realizate de Salvador Dali, Andy Warhol, Susan Dorothea White şi Vik Muniz - cel din urmă creând o copie a celebrei picturi în care a folosit sirop de ciocolată.
Reproduceri ale capodoperi renascentiste pot fi văzute şi în „History of the World, Part 1”, o comedie de Mel Brooks, în „Inherent Vice”, un film noir regizat de Paul Thomas Anderson, dar şi în „Viridiana”, de Luis Bunuel, o peliculă premiată cu Palme d'Or la Cannes, dar declarată „blasfemie” de către Vatican. A reprezentat şi un punct important în intrigile producţiilor „The Da Vinci Code” şi „Futurama”.
15. Vreţi să vedeţi cu ochii voştri „Cina cea de Taină”? Faceţi rezervări în avans!
Deşi „Cina cea de Taină” reprezintă unul dintre siturile culturale care nu trebuie să fie ratate în timpul unei vizite în Italia, mănăstirea în care se află pictura nu a fost construită pentru a primi grupuri numeroase de turişti. Doar 20-25 de persoane au dreptul de a intra în mănăstire în acelaşi timp, în cadrul unor vizite de 15 minute. Turiştilor care doresc să vadă „Cina cea de Taină” li se recomandă să îşi facă rezervări cu cel puţin două luni în avans. De asemenea, vizitatorii trebuie să fie îmbrăcaţi adecvat, altfel riscă să nu li se permită accesul în mănăstire.
