Antena Căutare

Părintele Constantin Necula, despre rolul Postului: ”Postirea este cel mai frumos atelier de croitorie!”

In contextul manifestării religios-culturale ''Icoana - Fereastra spre Dumnezeu'', parintele a vorbit despre importanta icoanelor.

Părintele pr. prof. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu, a ținut o cuvântare la Biserica Icoanei din Capitală şi a răspuns întrebărilor adresate de credincioşi.

În contextul manifestării religios-culturale ''Icoana - Fereastră spre Dumnezeu'', părintele a vorbit despre importanţa icoanelor, despre importanța Postului Mare în care ne aflăm, dar și despre rolul Bisericii.
"Postirea în sine este poate cel mai frumos atelier de croitorie pe care îl avem la îndemână. În timpul postirii, ne luăm măsurile. Ştim cam care-i lungimea mâini, chiar dacă nu ne convine. Ne facem haina duhovnicească cu care să participăm la noaptea Învierii”, a spus părintele, citat de agerpres.ro.

”Toate aceste măsuri ne arată de fapt că postirea înseamnă să îţi afli limitele. Nu e suficient să ştii că nu ai voie să mănânci carne, dar e important să ştii şi cum să ocoleşti locul unde se mănâncă aşa ceva. Te învaţă şi cum să supravieţuieşti stimulilor pe care societatea ţi-i dă. Şi te învaţă să respecţi şi limita în care ceilalţi trăiesc.

Vă rog să nu îi condamnaţi pe colegii dvs. care mănâncă în post ciocolată cu lapte. Bucuraţi-vă că sunt alături de dvs. Colegialitatea bate rigorismul şi aşa trebuie să fie tot timpul în Biserică. Biserica nu e o gaşcă de rigorişti. E o gaşcă de oameni colegiali, care se ajută unul pe altul cu bucurie, cu zâmbet subţire, aristocratic", a declarat Constantin Necula.


9 tradiții străvechi de nuntă adunate de peste tot din lume. Cum erau cerute fetele în căsătorie... Petrece Dragobetele într-un loc de vis din România. Top 5 destinații românești...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x