Antena Căutare

Sfânta Parascheva 2019. Programul complet al pelerinajului de la Iași, 11-15 octombrie

Astăzi a început pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva. În perioada 11-15 octombrie, la Iași, pe lângă moaștele Cuvioasei Parascheva, peșerinii se vor putea închina și la moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, din Insula Corfu, Grecia

Astăzi a început pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva. În perioada 11-15 octombrie, la Iași, pe lângă moaștele Cuvioasei Parascheva, pelerinii se vor putea închina și la moaștele Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, din Insula Corfu, Grecia

Program pelerinaj Sfânta Parascheva de la Iași 2019

Vineri, 11 octombrie 2019:

  • Ora 06.30 – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru închinare.
  • Orele 07.00-11.30 – Sfinţirea apei (aghiasma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane), Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 18.00 – prezentarea lucrărilor dedicate Sfȃntului Ierarh Spiridon al Trimitundei (Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan).
  • Orele 20.00-00.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Citește și: Sfânta Parascheva 2019. CFR: suplimentare trenuri cu ocazie pelerinajului de la Iași

Sâmbătă, 12 octombrie 2019:

  • Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 19.00-20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva (se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I.C. Brătianu – Strada Cuza Vodă – Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 21.00-01.00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Învierii, combinată cu a Sfântului Apostol Andrei și a Sfântului Ierarh Spiridon (în Catedrala Mitropolitană).

Citește și: Calendar ortodox. Blestemul moaștelor Sfintei Parascheva de la Iași

Duminică, 13 octombrie 2019:

  • Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 09.00-12.00 – Sfințirea bisericii „Sfântul Apostol Toma” din cartierul Alexandru cel Bun (Iași).
  • Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 18.00 – Sfințirea așezământului social-caritabil „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” de la Mănăstirea Hadâmbu (județul Iași).
  • Ora 19.00 – Concert Accapela (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 20.00-00.00 – Slujba de priveghere pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva și pentru Sfântul Ierarh Spiridon – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 00.00-02.00 – Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

Citește și: Sfânta Parascheva de la Iași: rugăciunea celor care vor să se căsătorească

Luni, 14 octombrie 2019:

  • Orele 07.00-09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 09.30-13.00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt).
  • Ora 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 18.30 – Concert dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva, susținut de Corul academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii din Iași, condus de maestrul Doru Petru Morariu (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 20.00-00.00 – Slujba de priveghere pentru Sfântul Ierarh Spiridon combinată cu cea a zilei – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Citește și: Rugăciune către Sfânta Parascheva. De ce să ceri ajutorul Sfintei Parascheva

Marți, 15 octombrie 2019:

  • Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
A început pelerinajul la Sfânta Parascheva... Sfânta Parascheva 2019. Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o roastească la sfintele moaște...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x