Antena Căutare

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Rugăciunea acestui praznic

Pe data de 29 august credinciosii praznuiesc Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul.Zi de doliu marcata prin post aspru si rugaciune. Iata rugaciunea acestei zile de sarbatoare.

Pe data de 29 august credincioșii prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.Zi de doliu marcată prin post aspru și rugăciune. Iată rugăciunea acestei zile de sărbătoare.

Conform Evangheliei, Irod, în cadrul celebratii zilei sale de naștere, ordona tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea perioada, Ioan Botezătorul era în temniță din Castelui lui Irod de la Maherus. Motivul întemnițării este unul simplu: Ioan îl critică public pe Irod pentru traiul nelegiut de care a dat dovadă alături de Irodiada, soția fratelui sau. Urându-l până în măduva oaselor, această îi cere fiicei sale, Salomeea să îi spună lui Irod că dorește capul lui Ioan că răsplată.

Irod, de teamă că Ioan Botezătorul ar putea învia, decide doar trupul acestuia să fie dat ucenicilor pentru a fi înmormântat la Sevastia, pe când capul sau a fost îngropat de către Irodiada în curtea sa.

Rugăciunea zilei de 29 august

Articolul continuă după reclamă

Sfinte Ioane, Înainte-mergătorule, frumuseţea cerului şi bucuria pământului, cel ce prin tăierea capului tău pământul întreg l-ai sfinţit, primind această smerită rugăciune a noastră, izbăveşte-ne din toate nevoile şi ne scoate din chinul ce va să fie, pe noi, cei ce te lăudăm cu credinţă şi nădejde. Ca unul ce stai înaintea scaunului lui Hristos, ajută-ne să-i biruim pe vrăjmaşii văzuţi şi pe cei nevăzuţi. Izbăveşte-ne din tot necazul şi, având îndrăznire către Domnul, fereşte-ne de ispitele acestui veac. Dăruieşte-ne nouă, Sfinte Ioane Proorocule, putere din cer şi, ca unul ce eşti făclie strălucitoare, luminează-ne pe noi, cei ce alergăm la slăvita prăznuire a trecerii tale la Domnul. Amin!

Sursă: dcnews.ro

Canon de rugăciune la Praznicul tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul... Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Acatistul Sfântului Ioan, 29 august...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
(P) Pensia socială: cum funcționează acest mecanism de sprijin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
(P) Independența financiară la vârste tinere: ce alegeri o fac posibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Prima prognoză detaliată pentru iarna viitoare. Unde și cât va ninge în Europa. Ce efect ar putea avea El Nino asupra vortexului polar
Prima prognoză detaliată pentru iarna viitoare. Unde și cât va ninge în Europa. Ce efect ar putea avea El Nino... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Nicușor Dan, anunțul momentului despre TVA! Președintele a promulgat legea care schimbă regulile
Nicușor Dan, anunțul momentului despre TVA! Președintele a promulgat legea care schimbă regulile BZI
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei”
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei” Jurnalul
Horoscopul BANILOR: Ce zodie face un SALT URIAȘ pe 26 august
Horoscopul BANILOR: Ce zodie face un SALT URIAȘ pe 26 august Kudika
Si-a dat DEMISIA din Guvern . Anuntul a venit acum ..Randurile scrise in cerere
Si-a dat DEMISIA din Guvern . Anuntul a venit acum ..Randurile scrise in cerere Redactia.ro
Oraşul care a pus stop jocurilor de noroc. Doar LOTO va mai funcţiona
Oraşul care a pus stop jocurilor de noroc. Doar LOTO va mai funcţiona Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x