Antena Căutare

Calendar creștin ortodox 2018. Sărbătoarea zilei de 29 august

Calendar creștin ortodox 2018. Sărbătoarea zilei de 29 august. Astăzi, miercuri, 29 august, celebrăm Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul, zi de Post.

Ziua de 29 august 2018 | iconografis.wordpress.com

Pe 29 august 2018, apare o mare sărbătoare în calendarul creștin orthodox. Creștinii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc Tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sfânta sărbătoare va pica într-o miercuri, fiind zi de post.

Despre viața Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul este numit și Îngerul Pustiei sau Înaintemergătorul Domnului. El a avut aceeași soartă ca majoritatea proorocilor lui Israel. Acesta apare în diverse icoane cu aripi ca de înger, ținându-și în mâini capul tăiat.

Încă din copilărie, el a trait o viață de pustnic. Acesta este înfățișat de către Sfântul Evanghelist Matei ca fiind îmbrăcat cu haină din păr de cămilă, încins cu o curea. El a trait în pustia Iordanului. Viața sa de pustnic l-a determinat pe Mântuitor să îl numească mai mare decât toți proorocii.

Articolul continuă după reclamă

Astfel, marele prooroc este printre puținii care l-a văzut cu ochii săi pe Mântuitorul Iisus Hristos. El L-a botezat în apa Iordanului. El a trait în desăvârșită sfințenie, în post neîntrerupt, feciorie și rugăciune continuă. Datorită sfințeniei sale desăvârșite, Biserica îl pomenește de mai multe ori pe an. Pe 23 septembrie se sărbătorește zămislirea Sfântului Ioan, pe 24 iulie este nașterea, pe 7 ianuarie sărbătorim ziua numelui, pe 24 februarie și 25 mai aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul și pe 29 august este sărbătorită tăierea capului Sfântului Ioan.

Sfințenia lui Ioan Botezătorul

În vremea Sfântului Ioan stăpânea Irod Agripa peste Iudeea. Acesta era un rege desfrânat, lacom și ucigaș de prunci. El trăise o vreme cu soția sa legitimă după care a alungat-o și începuse să ducă o viață desfrânată alături de femeia fratelui său Filip, Irodiada. Sfântul Ioan nu se temea să îi numească pe farisei pui de vipere.

Prin urmare, el l-a mustrat public pe Irod și acesta a decis să îl închidă în temniță. Irod a așteptat prilejul potrivit pentru a-l omorî pe marele prooroc. De ziua sa, când toată lumea era amețită de băutură, fiica Irodiadei a venit să danseze pentru meseni. Lui Irod i-a plăcut atât de mult încât i-a făgăduit orice își va dori în semn de răsplată. Aceasta a cerut capul Sfântului Ioan pe o tipsie.

De aceea, Sfântul Ioan apare în icoane, ținându-și capul pe o tipsie, cu limba scoasă. Se spune că el nu a încetat să il mustre pe Irod nici după moartea sa. Dintre toți proorocii care au vestit venirea lui Iisus, Ioan Botezătorul a fost cel care l-a întâmpinat pe Mântuitor. Datorită sfințeniei sale, el era vrednic să fie numit prieten al lui Iisus.

Marea sărbătoare a tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul de pe 29 august ne amintește de viața sa sfântă, fiind un pustnic și trăind în rugăciune. Astfel, creștinii se adună la biserică și se roagă, mulțumindu-i Sfântului Ioan pentru ocrotirea sa.

Sursă foto: iconografis.wordpress.com, argumentpress.ro

23 august - Top 3 cântece comuniste ascultate în acea zi de sărbătoar... ULTIMĂ ORĂ! Se schimbă vremea total! A fost COD GALBEN de PLOI TORENȚIALE și vânt puternic! Iată județele care vor fi a...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x