Elasticitatea caracteristica "inghetatei Maras" e premisa unei scene ludice, cu elemente de iluzionism, cum nu vei intalni in nici o alta parte a lumii.
Inghetata Maras este, paradoxal, cremoasa si dura, neteda si cu textura elastica. Nu se topeste pur si simplu in gura, ci trebuie mestecata, iar in restaurante se serveste, de obicei, cu furculita si cutit.
Ceea ce ii ofera aceasta consistenta speciala este nu laptele de capra - gras, onctuos; cu toate ca si el are rostul lui in reteta (astazi, se pregateste insa si din lapte de vaca sau de oaie) -, ci pulberea de salep pe care locuitorii din Kahramanmaras o adauga in compozitie.
Salepul este un praf de culoarea alabastrului, cu un grad ridicat de mucilagiu, obtinut din pisarea in mori speciale a tuberculilor unei specii locale de orhidee salbatica, "Dactylorhiza Osmanica" sau "Osmaniye orkidesi". Prezenta salepului in inghetata are si un efect calmant asupra limbii si cerului gurii, de aceea, cand o mananci, nu ai acea senzatie de "arsura" data de gheata.
Laptele, amestecat cu zahar si salep, se mixeaza astazi in masini speciale de inghetata, dar mai demult se batea cu ajutorul unor tije metalice sau a unor palete de lemn, vreme de 20-30 de minute, pentru ca salepul sa dezvolte elasticitatea compozitiei.
Inghetata, care devine astfel rigida, poate fi agatata de un carlig asemanator celor de macelarie. Atunci cand vor sa o inmoaie putin, vanzatorii scot inghetata din recipient si o invartesc in aer, pret de un minut.
Desi are aspectul unei bucati de lana netoarsa, numai buna de asezat in furca si de rasucit in fir subtire, in realitate inghetata din carlig cantareste 20-30 de kilograme, iar vanzatorul are nevoie nu doar de maiestrie, ci si de forta pentru a putea vinde o bucatica din pretioasa crema dulce si racoritoare.
Au trecut aproape patru secole de cand inventatorul anonim al retetei a observat calitatile pulberei de salep in combinatie cu laptele de capra, la temperatura scazuta. Insa prepararea inghetatei, in Asia Minor, are o istorie si mai lunga. I
nca din Antichitate, locuitorii Anatoliei pastrau zapada iernii in crapaturi de stanca, acoperite cu crengi, in locuri umbroase. Vara, taiau bucati din gheata care se forma, o macinau, o amestecau cu compot sau melasa de fructe si o mancau pentru a se racori in zilele toride.
Considerat a fi strabunul inghetatei de astazi, acest preparat se numea odinioara "karsambac". Zapada cu melasa ori cu sucuri sau siropuri de fructe se mai mananca si astazi in anumite regiuni din Anatolia.
In alte parti ale tarii, se pregateste din iaurt sau smantana, insa nicaieri in tot intinsul Turciei nu vei intalni o inghetata mai buna decat cea de Maras. Localitatea si provincia cu acest nume sunt situate la poalele muntilor Taurus, in partea de sud-est a tarii.
Datorita participarii locuitorilor sai la Razboiul de Independenta, la numele lor s-a adaugat prefixul "Kahraman", care inseamna "erou", iar pe hartile actuale vom intalni scris: Kahramanmaras. Si in acest loc se face cea mai buna inghetata din lume!
citeste Jurnalul National
sursa foto: the-itis.blogspot.com
Cartofi noi cu ceapa verde si rozmarin... Retete cu dovlecel...
