La fel ca anul trecut, Samsung şi Huawei sunt companiile care domină piaţa smartphone-urilor când vine vorba de tehnologia 5G şi în acest început de an, conform unei analize făcute de Strategy Analytics.
Diferenţa dintre cele două companii este foarte mică. Samsung a vândut 8,3 milioane de unităţi şi deţine 34,4% din piaţă. Cu 8 milioane de unităţi vândute, Huawei ţine aproape de Samsung şi are 33,2% din piaţă.
La mare distanţă vin Vivo, Xiaomi şi Oppo. Vivo a vândut 2,9 milioane de unităţi (12% din piaţă), Xiaomi a livrat 2,5 milioane de unităţi (10,4% din piaţă), iar Oppo a mutat 1,2 milioane de unităţi (5% din piaţă). Ultimele 5 procente sunt împărţite de diverşi alţi producători.
Cercetarea Strategy Analytics ne arată o piaţă a smartphone-urilor 5G care, cu excepţia Samsung, este dominată de companii din China în primul trimestru al primului an în care această tehnologie va crea un impact. Recent, a fost lansat primul teaser cu Samsung Galaxy S22.
Cu Apple absent din peisaj, cel puţin până când va lansa iPhone-urile din toamnă, piaţa smartphone-urilor 5G este o reprezentare la scară mai mică a pieţei smartphone-urilor cu Android. Şi acolo lupta se duce între Samsung şi numeroşii producători chinezi.
Sursa : news.ro