Specialistii sustin ca pierderea treptata a neuronilor trebuie privita atat ca o modificare adusa de evolutia speciilor, dar si ca un handicap ce trebuie acceptat in schimbul unei durate mai lungi de viata.
Neurologii au observat ca, odata cu trecerea timpului, hipocampul si lobii frontali se micsoreaza, aceasta modificare fiind pusa pe seama pierderii materiei cenusii. Studiile comparate au relevat faptul ca la cimpanzeu (maimuta cea mai apropiata de om pe scara evolutiei) schimbarea dimensiunilor celor doua structuri nu are loc, ceea ce inseamna ca aceasta este specific umana.
La oameni nu doar hipocampul si lobii frontali devin mai mici odata cu varsta, ci si celelalte componente ale creierului. Aceasta se poate traduce printr-o vulnerabilitate la anumite afectiuni degenerative ale substantei cenusii, asa cum este boala Alzheimer.
Deteriorarea functiilor cognitive, ca memoria, atentia perceptia, creativitatea, rationamentul si comprehensiunea limbajului este un alt efect al disparitiei neuronilor la o varsta inaintata.
