Antena Căutare

Circuit de poveste în Grecia continentală

Grecia este una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă pe tot parcursul anului, insulele sale fiind cele mai apreciate locuri de relaxare la malul mării. Chiar şi aşa, ţinutul elen merită o atenţie deosebită şi pe partea continentală, care adăposteşte atât de multă istorie şi cultură, peisaje desăvârşite şi locuri absolut încântătoare.

Atena legendară

Capitala Greciei şi cel mai mare oraş, Atena a avut de-a lungul timpului o evoluţie glorioasă, mai ales în Antichitate, în urma căreia au rămas o seamă de construcţii şi situri arhitecturale unice, cu numeroase poveşti în spate. Acropola din Atena, cea mai populară construcție de acest gen din lume, a fost înscrisă în patrimoniul mondial al UNESCO în anul 1987.

Descoperă aici numeroase altare, temple şi sanctuare dedicate zeilor, primele edificii de cult ale Greciei, dintre care se remarcă Partenonul, dedicat zeiţei Atena, construit din marmură în stil doric. Vizitează în Atena şi alte instituţii importante şi construcţii reprezentative pentru istoria ţării, precum Palatul Parlamentului, Muzeul Naţional de Arheologie, Universitatea, Biblioteca şi Academia sau Stadionul Olimpic.

Articolul continuă după reclamă

Destinaţii de seamă ale Greciei

În afară de capitala Atena, în Grecia vei aprecia cu siguranţă şi oraşul Salonic, al doilea ca mărime, foarte cunoscut printre iubitorii de cumpărături. Aici vei avea ocazia să vizitezi foarte multe muzee şi construcţii de seamă, cum ar fi impunătorul Turn Alb, unul dintre cele mai importante simboluri ale oraşului.

Un circuit în Grecia este incomplet dacă nu incluzi şi o vizită la Meteora, una dintre cele mai importante atracţii religioase, după Muntele Athos, un complex cu şase mănăstiri ridicate în vârf de stânci, în apropierea Munţilor Pindului. Un alt simbol de neratat al Greciei antice este oraşul Delphi, dedicat Zeului Apollo, locul care găzduia Oracolul din mitologia greacă şi care la vremea sa era considerat Centrul Universului.

Iar după atâtea vizite strâns legate de istorie şi religie, te poţi orienta spre locurile romantice ale Greciei, marcate de peisaje superbe, dintre care iese în evidenţă Capul Sunion, unul dintre cele mai romantice situri arheologice din lume. Din acest loc, unde se găsesc şi ruinele templului zeului Poseidon, priveliştea asupra mării este uluitoare şi, în plus, se spune că dorinţele puse la apusul soarelui se vor îndeplini.

De Geanina Ichim

Circuit Grecia

Tarif: de la 259 euro/persoana, 5 nopti de cazare cu mic dejun la hoteluri de 2*-3*, transport autocar, ghid. *Bonus! Excursie la Cap Sunion si tururile conform program. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Trump nu se joacă! Preşedintele american continuă să creeze controverse. De data aceasta, a închis CASA ALBĂ pentru turi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist care a descoperit țara
„Thailanda este atât de periculoasă, încât nu ar trebui să vii aici”. Avertismentul ironic al unui turist...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a profita de ofertă
Țara în care turiștii pot beneficia de zboruri interne gratuite. Ce condiții trebuie să îndeplinească pentru a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x