Fuga de civilizatii intre civilizatii disparute

Urmărește A1 pe Discover

"Am iesit din Basarabi cu chiu, cu vai. Din Re­zervatia Fantanita la ora 12:00 masinile ies in coloana. Nu mai e loc. Prin toate padurile si palcurile intalnite pe marginea drumului, gratarele fumega unul langa altul. Ca de 1 Mai. (Deh, vii la padure si te intalnesti cu toti vecinii, cu tot orasul, ba si cu satele invecinate). Intr-o margine de codru des, dar pitic, cativa turisti straini, cu bagajele la picior, privesc cu deznadejede masinile care nu contenesc sa se scurga pe langa ei spre padure. Or fi sperat la ceva mai salbatic?  

VALEA URLUIEI

Lasam cetatea de la Adamclisi pe dreapta si imediat intram pe un drum pietruit in Urluia. Satul, chinuit de praf, ne intampina de pe la porti cu priviri lungi si curioase. Singura geana de umbra racoroasa e aruncata pe jos de roata unei fantani din crucea drumului. Case dobrogene, case daramate, case noi si zidurile caramizii ale unei biserici neterminate de zeci de ani ne urmaresc pana la iesire. Iesirea spre nicaieri. Reusim sa trecem si de mormanul de gunoi itit in marginea satului chiar pe drumul de caruta ce duce spre valea Urluiei si apoi ii tine firul. Dintr-un lan verde tasneste speriat un fazan. Ocolim dealuri motate de palcuri de copaci mai mult lati decat inalti, cu crengi si trunchiuri contorsionate de neobositele vanturi dobrogene. Pare ca odata, demult, pe-aici a trecut un alt brat al Dunarii. Dupa o colina, ne umplu ochii dealuri impadurite ce-si arata indecent coastele stancoase si cavernoase ce sfasie peisajul. Drumea­gul hurducat se estompeaza pana se sterge de tot sub un covor de iarba proaspata, in mijlocul unei cirezi de vaci. Semn bun. Pe-aici n-au mai trecut de ceva timp decat vacile. Lasam masina in paza cornutelor, pe care nici prezenta dihaniilor pe patru roti nu pare sa le tulbure, si pornim mai departe la pas. Nu mai e mult, din varful colinei verzi incepe o padure in care recunosc doar stejarii si alunii. La umbra ei, drumul isi recapata forma, mergand lenes la vale, spre izvorul cautat de noi, aflat intr-o valcea.  

IZVORUL FARA NUME

Apa tasneste dintr-un perete zidit din piatra alba si se aduna in jgheaburile, tot din piatra, ca pe urma sa se strecoare timid prin albia-i croita cu truda. A fost captat, probabil, de romani si pietruit de turci. Romanii au ridicat langa el o cruce.

Nu suntem singuri! Un magar e priponit in drum si langa izvor se veseleste o gasca de tineri veniti cu o caruta de prin Floriile. Ne varam la umbra padurii, adapostindu-ne de muzica si soare. In spatele izvorului e un perete de stanca, tot ciuruit, care zumzaie ca un stup. Prin dreapta urca un povarnis abrupt care pare de­cupat din Orientul Apropiat si adus aici. Dupa ce-ti taie suflul, povarnisul te scoate pe un platou intins sub care-si odihneste resturile o cetate straveche. Un val de pamant o inconjoara inca, protector. Vechile ziduri se ghicesc sub valurelele platoului. Langa cetate se ri­di­ca o movila - un tumul. Ceva mai la vale, cam la zece mi­nute de mers, se cocoseaza un altul, mai mare. Un mor­mant. Intre cetate si tumulul cel mare se intindea ase­zarea, inconjurata si ea, inca, de valuri de aparare. Cal­cam pe cioburi de oale de dinainte de Hristos (un ochi de arheolog le suspecteaza c-ar fi din perioada ele­nistica: secolele III-I a.Hr.). Jos se vede Valea Urluiei croi­ta printre dealuri pe care alti tumuli iti indica ase­za­rile vecine. La cativa kilometri spre sud-vest curge Du­narea. Iar undeva spre lunca a fost odata Adancata, un sat din care n-au mai ramas decat biserica si trei cruci ale preotilor care-au slujit in ea. Acum, doar va­cile, oile si caprele tulbura linistea dealurilor, dar poti ghici forfota de acum mai bine de 2.000 de ani, schim­bu­rile de hrana transportata in vase de lut cu fund tu­gu­iat care intrau in suporti inelari asa cum bagi lu­manarea in sfesnic. Orizontul e ondulat si calm. Il inteapa doar Tropaeum Traiani ca un semnal de atentionare asupra invingatorilor.

Iarba e asemeni unui covor gros de muschi. Doar smo­curile de lana uitate de oi prin iarba o im­pes­triteaza ici-colo... Si vreo doua pungi goale de seminte. Pesemne ciobanii de pe-aici sunt amatori de seminte bulgaresti. Spre seara ne-am luat gratarul si gunoaiele in spate si-am pornit spre masina, lasand in urma un 1 de Mai curat intre dealuri parasite de vreme si de civilizatie. Geamurile masinii erau linse constiincios de paznicii cu coarne in grija carora o lasasem."

citeste Jurnalul National

+1

Mai multe fotografii