Salonic - orasul inclinat spre mare

O calatorie implica griji pentru bagaje, asteptari, itinerarii, nerabdare si desigur bucuria evadarii de acasa, uneori de realitate. Dar cea mai frumoasa parte a unei calatorii sunt surprizele legate de oameni, obiceiuri si locuri care-ti raman in memorie si fac ca totul sa fie mai usor.

Pentru prima oara in Salonic si de fapt pentru prima oara in Grecia, dupa cinci ore de mers cu masina din Bucuresti pana in Sofia (unde am innoptat) si inca cinci ore din Sofia pana la destinatie, am avut minunata si incantatoarea placere sa descopar niste oameni veseli, tineri, frumosi, care ieseau aproape seara de seara in localurile de pe malul marii sa bea ceva, sa vorbeasca cu prie­tenii si pur si simplu sa traiasca.

Nici vorba de turisti in Salonic pe o vreme de ianuarie, exceptand ratacitii. In ianuarie, cu mandarinii si clementinele in „fruct", grecii sunt imbracati de iarna la 16 grade Celsius, femeile in varsta profi­tand sa-si scoata la plimbare hainele de blana.

La vie en rose

Salonic e un oras cu o istorie ce dateaza de peste 3.000 de ani in urma, care te copleseste, iar in aceeasi masura, practic vorbind, pare destul de inghesuit la prima vedere, partea noua mai ales, proiectata de un arhitect italian in secolul trecut. Dar te obisnuiesti usor cu toate si ajungi in foarte scurt timp sa-l iubesti.

„Foarte scurt timp" poate sa insemne drumul pana in centrul vechi, la castel, de unde admiri o panorama superba a orasului care se inclina spre mare. Revenind insa la greci. Pe langa faptul ca par toti a trai la vie en rose, sunt si extrem de amabili si dornici sa-si ajute semenii, fara sa astepte ceva in schimb. Poate doar un zambet.

Dovada ca un taximetrist ne-a dus gratis cu masina de pe strada pe care l-am oprit (ceea ce n-ar fi trebuit sa facem pentru ca se pare ca e interzis) pana la o statie de taxiuri. N-a acceptat plata pentru cursa si dupa vreo 3 „multumesc-uri" si niste expresii de soc din partea noastra, a inceput sa rada si ne-a urat ceva in greceste.

Sper ca de bine. Apoi, unul dintre cele mai interesante obiective turistice este un... cinematograf, aflat intr-o piata din apropiere de Turnul Alb, zona supranumita de un tanar: „the place to be" (probabil barurile, bistro-urile, cafenelele si restaurantele l-au inspirat in elaborarea acestei descrieri).

Asadar, acest cinematograf in stil clasic, cu un bar micut la parter, langa prima sala si unul la etajul 3, langa a doua sala, are - in completarea perfecta a aerului retro-sic pe care il inspira - peretii plini cu fotografii semnate de mari actori si regizori ai lumii si m-a frapat sa descopar chiar o imagine cu Marisa Paredes, una din muzele lui Pedro Almodovar.

Dupa ce vezi un film aici, cum ar fi „L'age de raison", cu Sophie Marceau, un chick-flick frantuzesc, previzibil, dar simpatic, poti sa mergi direct intr-unul din barurile de langa mare. Eu l-as recomanda pe cel mai mic, dar cel mai interesant dintre toate, pe numele lui: „Saxofono".

In „Saxofono" asculti jazz si „variatiuni pe teme de jazz", cum as indrazni sa numesc acel gen de muzica, intr-un decor modern, dar care aduce un omagiu vintage-ului si care te face sa crezi ca Andy Warhol s-a ridicat din mormant special ca sa aranjeze acel loc. si pentru ca deliciul - totodata de un kitsch sublim - sa fie complet, chipul lui Salvador Dali pe o hartie de un dolar, sub care scria „Avida dollars", umplea aproape un perete intreg...

Acesta este Salonicul, un oras aproape fara varsta!

Citeste si Jurnalul National

+1

Mai multe fotografii

Foto: milenka.info