Antena Căutare

Gala Mireasa sezonul 4, 4 septembrie. Fetele l-au cunoscut pe Victor. Cum a recționat tânărul când a văzut-o pe Adelina

În Gala din 4 septembrie, fetele au fost informate că vor cunoaște și ultimii doi concurenți. Primul a fost Victor, cel care a făcut o impresie bună încă de când a pășit în platoul emisiunii Mireasa.

Adelina și Victor Galerie
În Gala din 4 septembrie, fetele au fost informate că vor cunoaște și ultimii doi concurenți. Primul a fost Victor, cel care a făcut o impresie bună încă de când a pășit în platoul emisiunii Mireasa. | Antena 1

Victor a venit mai hotărât ca niciodată să dea peste o fată alături de care să își găsească liniștea și cu care să aibă o căsnicie fericită. La vârsta de 28 de ani, concurentul a dezvăluit că își dorește să își întemeieze o familie.

Tânărul a venit în cadrul emisiunii alături de bunica lui. Acesta a intrat în platoul Mireasa cu emoții și entuziasm, însă a rămas surprins de frumusețea concurentelor din fața lui. După ce a cunoscut toate fetele, Victor a ținut neapărat să spună o părere sinceră despre cea cu care a avut un blind date în această săptămână.

"Am venit însoțit de bunica mea deoarece mama mea nu se află în țară. Lucrează în altă parte. (...) Dacă ar fi să îmi doresc o poveste de dragoste, mi-aș dori una cum au trăit bunicii mei. Pătinții mei au divorțat când aveam 10 ani, dar pentru că eram foarte apropiat de bunici, ei oarecum au stins trauma asta.", a spus tânărul despre povestea sa de viață.

Citește și: Gala Mireasa sezonul 4, 4 septembrie. Fetele l-au cunoscut pe Seba. Ce fată i-a atras atenția concurentului

Victor este pasionat de sport: "Pasiunea mea pentru sport a pornit din pricina faptului că la 16 ani m-am uitat în oglindă și am realizat că este cazul să fac o schimbare majoră. În prezent lucrez doar ca antrenor personal de fitness și kickbox. De la 17 ani lucrez și am făcut tot ce a fost necesar ca să mă descurc. Sunt foarte mulțumit cu ceea ce fac."

Cum a reacționat Victor după ce a văzut-o pe Adelina

Victor și Adelina au avut parte de un blind date săptămâna aceasta pentru a se cunoaște mai bine. Cei doi au vorbit despre relațiile anterioare, iar tânărul și-a dat seama încă din primele schimburi de replici că are o întâlnire cu fosta iubită a lui Alexandru.

Concurenta a ținut neapărat să afle care a fost ultima relație a băiatului, iar din discuție nu au lipsit subiectele despre viitor și căsătorie. Întâlnirea celor doi a mers foarte bine, iar de data aceasta Victor a avut ocazia să o vadă pe cea cu care a vobit la blind date.

Întrebat de Simona Gherghe despre părerea pe care o are despre Adelina, tânărul a oferit un răspuns ferm și concret.

Citește și: Mireasa sezon 4, 3 septembrie 2021. Raluca și Mohamed, replici dure după gafa făcută de fată. Concurentul nu a uitat

"Este o fată drăguță. Are o privire mai diabolică. Diabolică într-un sens bun", a spus el.

"Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu el până într-un anumit punct. (...) Am rămas puțin dezămăgită pentru că nu mi-aș fi dorit să îmi pună întrebările acelea.", a spus concurenta despre blind date-ul cu Victor.

Victor se simte atras de Anca

După mai multe discuții despre date-ul dintre Isidora și Mohamed, Victor a dezvăluit că își dorește să fie naș la nunta celor doi dacă vor forma o relație în viitorul apropiat. De asemenea, concurentul nu a stat prea mult pe gânduri și a mărturisit că are și o nașă.

Se pare că Victor a fost impresionat de Anca, cea care s-a entuziasmat la aflarea veștii.

Mireasa sezon 4, 3 septembrie 2021. Drama lui Seba. Băiatul și-a pierdut tatăl într-un accident rutier: ”Mi-a schimbat v... Gala Mireasa sezonul 4, 4 septembrie. Fetele l-au cunoscut pe Seba. Ce fată i-a atras atenția concurentului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x