Antena Căutare

Interese sub formă de glume în casa "Mireasa". Costi și Andreia, tachinări și apropouri. Lică, lezat în orgoliul propriu?

Costi și Andreia, tachinări și apropouri. Iată reacția lui Lică.

Narcisa a părăsit casa Mireasa pentru câteva zile, iar la puțin timp Costi și Andreia au început să se tachineze și și-au făcut apropouri.

După ce a văzut că Andreia încearcă să se apropie de Costi, Lică a devenit gelos.

O încercare soldată cu un eșec lamentabil, iar Lică e pe cale să afle un răspuns care să-i mai crească stima de sine.

"El nu m-a văzut pe mine să mă intereseze un alt băiat. Am zis, da, e frumușel X, dar nu am avut apropieri. În schimb, cu Costi stau, râd, glumesc și pe el îl deranjează. E prima dată în trei luni când îl văd gelos. Am stat și m-am gândit, am analizat bine, ceva e acolo, pentru că nu ar putea să mă tachineze trei luni jumate și tot timpul făcea ce făcea și tot la mine ajungea. Posibil să fie ceva, dar nu știu de ce s-a trezit acum, după trei luni jumate", a spus Andreia despre Lică

Pentru mai multe detalii, urmăriți materialul de mai sus din cadrul emisiunii Mireasa!

Dacă vreţi să revedeți cele mai bune momente din emisiunea Mireasa și să urmăriți live pe concurenți 24/24, atunci sunteţi la un singur click de această dorinţă. Pe AntenaPlay găsiţi episoadele integral.

O pedeapsă cu aripi! Narcisa a părăsit casa "Mireasa". Reproșuri și regrete din cauza lui Costi: "M-ai lu... Nuțu și Alexandra din casa Mireasa, reproșuri și o despărțire neașteptată! De la ce a pornit scandalul...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Ema a lămurit acuzațiile ce i se aduc în privința cadourilor pentru Alan! Cum au aniversat 3 luni de relație
Mireasa, sezon 13. Ema a lămurit acuzațiile ce i se aduc în privința cadourilor pentru Alan! Cum au aniversat 3...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Miresa, sezon 13. Dorian și Bianca au fost la date și ceva neașteptat s-a întâmplat! Ce a anunțat concurentul
Miresa, sezon 13. Dorian și Bianca au fost la date și ceva neașteptat s-a întâmplat! Ce a anunțat concurentul
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Doi soți și-au construit cu 1,2 milioane de euro casa visurilor lor. Când a fost gata, au fost obligați să o demoleze
Doi soți și-au construit cu 1,2 milioane de euro casa visurilor lor. Când a fost gata, au fost obligați să o... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Declarația neașteptată a lui Sorin Grindeanu! „Apreciez faptul că Nicușor Dan încearcă să găsească soluții!“
Declarația neașteptată a lui Sorin Grindeanu! „Apreciez faptul că Nicușor Dan încearcă să găsească... BZI
Tezaurul de viață și de moarte al României, ținut într-un fost grajd de porci
Tezaurul de viață și de moarte al României, ținut într-un fost grajd de porci Jurnalul
Antalya, în top pentru vacanțele de vară: Turcia a depășit Grecia la numărul de turiști
Antalya, în top pentru vacanțele de vară: Turcia a depășit Grecia la numărul de turiști Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Salarii de peste 8.000 de euro pe lună într-o ţară mică din Europa. Se caută şi angajaţi români
Salarii de peste 8.000 de euro pe lună într-o ţară mică din Europa. Se caută şi angajaţi români Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x