Antena Căutare

Mireasa 2020, sezonul 2. Bianca și Mihai, mesaje cu subînțeles în social media după ce și-au anunțat împăcarea. Ce se întâmplă

Un amalgam de emoții și întâmplări tumultoase, așa s-ar descrie în puține cuvinte ceea ce transmit Bianca și Mihai în ultimele lor postări de pe social media. Textele cu subînțeles ridică semne de întrebare.

Bianca și Mihai | Antena 1

După ce și-au anunțat despărțirea, și-au anunțat și împăcarea, însă lucrurile pare că nu sunt suficient de clare între cei doi. Bianca a vrut să rupă relația, Mihai a tras pentru dragoste. Deși se iubesc și își declară sentimentele ori de câte ori au ocazia, micile certuri și neînțelegeri apar între ei.

De curând, cei doi îndrăgostiți au postat câte un mesaj cu subînțeles în social media, fapt care a atras atenția imediat urmăritorilor lor.

Ce mesaje au postat Bianca și Mihai pe Facebook: "Credeam că toleranța este cheia"

Bianca a postat o fotografie și un text lung în descriere: "Acum ceva timp credeam ca toleranta este cheia și ca doar așa pot deveni un om mai bun. Habar nu am de ce,cred ca începusem sa cred in Zen și alte lucruri. M-am vindecat rapid și am început sa construiesc bariere ! Dacă nu Știați,prostia e molipsitoare iar lipsa de bun simt e daunatoare. Un om cu un creier mai mare decât mediul pe economie mi-a spus și citez :”Trebuie sa arați oamenilor unde le e locul ,altfel ti se urca in cap.” De aici și felul meu de a ma apropia de oameni și felul de a lăsa oamenii sa facă parte din viața mea...Un lucru e cert și sigur ,doresc ca intelectul,caracterul și sufletul sa-mi reprezinte cartea de vizita ,iar bunătatea ,blândețea și empatia sa-mi fie pașaport către sufletele oamenilor", a scris Bianca.

Articolul continuă după reclamă

Mihai a scris: " 3 lucruri nu se intorc niciodata: timpul, cuvintele, oportunitățile. 3 lucruri care te pot distruge: minciuna, orgoliul, invidia. 3 lucruri pe care sa nu le pierzi: speranța, răbdarea si onestitatea. Lucruri de mare valoare: familia, iubirea si pasiunea! Saptamana împlinită sa aveti!!!", a scris Mihai.

Care este povestea de dragoste dintre Bianca și Mihai

La intrarea în competiția Mireasa sezon 2, Mihai a fost atras pe Claudia, cea pe care a și curat-o vreme de câteva săptămâni. Din păcate pentru el, sentimentele fetei nu au fost aceleași.

Deși dezamăgit, Mihai s-a apropiat de Ștefania, cu care a format un cuplu. Însă nu unul de durată, căci diferențele dintre ei i-au îndepărtat și au culminat cu dorința concurentei de a părăsi competiția iubirii.

Citește și: Mireasa 2020, sezon 2. Bianca și Mihai au aniversat 2 luni de relație. Cum a răsfățat-o fostul concurent

Rămas singur, băiatul a decis că are dreptul la fericire și s-a îndreptat către Bianca. De această dată, el a regăsit o femeie pe gustul său, care l-a ajutat să se regăsească și să se bucure de experiența Mireasa.

Nici măcar reîntoarcerea Ștefaniei nu l-a făcut pe Mihai să întoarcă capul spre trecut, el exprimându-și dorința de a rămâne pentru totdeauna cu Bianca.

Mireasa 2021, sezon 3. Liviu și Maria au avut parte de noi tensiuni. Cum și-a justificat tânărul tăcerea... Mireasa 2021, sezon 3. Cum arată clasamentul publicului. Cine au fost desemnați Mama, Fata și Băiatul Favoriți...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x