Antena Căutare

Mireasa, sezon 4. Ela și Petrică, veste cumplită. Tânăra a pierdut sarcina. Anunțul făcut de foștii câștigători ai show-ului

Ela și Petrică au dat o veste cumplită. Fosta câștigătoare a sezonului 4 Mireasa a pierdut sarcina.

Ela de la Mireasa a pierdut sarcina | Instagram

Din păcate, Ela a ajuns de urgență la spital, iar medicii nu au mai putut face nimic. Soția lui Petrică a anunțat cu tristețe că a suferit complicații și că a pierdut sarcina.

Citește și: Mireasa, sezonul 4. Cum au aflat Petrică și Ela că urmează să devină părinți. Ce a spus tânărul despre sarcina soției sale

Ela de la Mireasa a pierdut copilul

„Îngerașul meu a vrut să mă vegheze de sus. O să te port mereu în suflet și în gând”, a scris Ela pe Instagram, în dreptul unei fotografii cu o perfuzie.

Articolul continuă după reclamă

Ce a transmis Petrică după ce soția sa a pierdut copilul

La rândul său, Petrică și-a exprimat suferința pe rețelele sociale.

„În loc să fie o zi de bucurie este o zi de tristețe. Rămânem cu un gol în suflet care trebuia să fie umplut de el/ea””, a transmis Petrică.

Sarcina tinerei era destul de avansată, iar la începutul anului 2023 soția lui Petrică se afișa în public cu burtica de gravidă. Din nefericire, lucrurile nu au mers pe un făgaș normal, iar cei doi foști câștigători ai sezonului 4 Mireasa trăiesc acum momente de suferință.

Ela și Petrică își doreau foarte mult să devină părinți și au dat această veste publicând un mesaj emoționant:

„Acum un an ne-am jurat iubire eternă și doar visam la ceea ce am reușit să realizăm împreună Dumnezeu ne-a răsplatit cu cea mai mare binecuvântare de pe pământ, aceea de a fi părinți! Vă iubesc enorm, comorile mele!”.

Citește și: Mireasa, sezonul 5. De ce au ținut Giovana și Sese sarcina ascunsă mai mult de 3 luni. Cum au aflat că vor deveni părinți

La aproximativ un an de la Finala pe care au câștigat-o, Ela și Petrică au anunțat sarcina tinerei. Nu ne așteptam să fim părinți, ne doream foarte mult, dar nu ne așteptam așa repede, ne-a luat și pe noi prin surprindere. Nu neapărat am lucrat în sensul ăsta, dar nici n-am negat sau nu am vrut. Sarcina decurge foarte bine, noi am primit vestea acum o lună și ceva. Atunci am fost plecați în vacanță prin Brașov, era ziua Elei, și era perioada aceea a lunii și a întârziat să apară, iar după Ela a făcut un test și nu se aștepta să iasă pozitiv”, a mărturisit fostul concurent al sezonului 4 Mireasa, potrivit spynews.ro.

Din păcate, Ela a dat pe 6 ianuarie 2023 anuțul trist al sarcinii pierdute.

Mireasa, sezon 3. Maria Roman, apariție de senzație alături de iubitul său, la piscină. Cum s-a lăsat filmată fosta conc... Mireasa, sezon 6. Adina, imaginea îndrăzneață de pe rețelele de socializare. Cum s-a pozat fosta concurentă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Tensiunile continuă la Mireasa, după gală! Beleuț anunță noi conflicte. Ce l-a nemulțumit pe concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x