Antena Căutare

Mireasa sezon 6. Adina și Paul, replici dure în casă. Ce și-au spus cei doi și cum a reacționat Roxana

Adina și Paul au avut parte de un moment în care și-au aruncat vorbe foarte dure în emisiunea Mireasa sezonul 6. Ce cuvinte și-au spus aceștia.

Mireasa sezon 6. Adina și Paul, replici dure în casă. Ce și-au spus cei doi și cum a reacționat Roxana Galerie
Mireasa sezon 6. Adina și Paul, replici dure în casă. Ce și-au spus cei doi și cum a reacționat Roxana | Antena 1

Adina și Paul au ajuns la vorbe grele în emisiunea Mireasa. Aceștia au ținut să-și reproșeze lucruri, iar din cauza tensiunilor dintre ei, s-a iscat un adevărat scandal.

Adina și Paul, vorbele grele pe care și le-au aruncat la Mireasa sezonul 6. De la ce a pornit totul

Adina și Paul au ajuns la un scandal, în emisiunea Mireasa sezonul 6. Totul a pornit de la faptul că bărbatul simte că Adina îl judecă constant pentru alegerile sale în viață, în special pentru că el și-a dat demisia dintr-un motiv pe care ea îl consideră pueril.

„Spre deosebire de Paul, măcar nu am făcut insolație în avion”, spune Adina.

„Da, mi-am schimbat job-ul. Tu încerci să găsești ceva doar să mă enervezi. Tu abia te poți scula din pat, cum să muncești. Mă simt ca la grădiniță când vorbesc cu tine”, spune Paul.

„Atâta minte ai. Ca ce lucrezi acum?”, întreabă Adina.

Citește și: Mireasa sezon 6, 11 octombrie 2022. Paul și Roxana s-au despărțit în pauza de publicitate

„Eu am o facultate, tu ce ai făcut? Ești plină de manele, atât știi. Nu meriți să te bage cineva în seamă, nici măcar să ne uităm la tine. Eu nu ți-am zis ție nimic. Adina, paote te iau jacuzzi, să te mai demachiezi și tu, te bag cu capul în apă”, spune Paul.

„Vezi că eu nu dau valoare la oricine”, spune Adina.

Cei doi au continuat seria de reproșuri și la emisiunea Mireasa: Capriciile Iubirii, unde prezentatoarele nu au înțeles de ce aceștia nu se pot înțelege și de își aruncă atât de des vorbe grele.

Citește și: Mireasa sezon 6, 10 octombrie 2022. Roxana era hotărâtă să se despartă de Paul, dar s-a răzgândit după ce s-a întâmplat la party

Paul și Roxana nu mai formează un cuplu

În emisia din 11 octombrie 2022, Simona Gherghe i-a întrebat pe cei doi ce se petrece între ei. Paul a încercat să explice faptul că nu mai formează un cuplu cu Roxana.

Ruptura a fost inițiată de concurentă, deranjată fiind de afirmațiile făcute de Paul la adresa prietenei ei, Adina, dar și din cauza nepăsării iubitului ei.

”I-am spus... ieri mi-a spus... doamne, mă doare și capul. Ieri mi-a spus că 50% părerea mea contează, 50 contează a Adinei”, a zis Paul. Roxana a pus punct relației cu tânărul de la Mireasa sezon 6. ”M-am săturat. O ține tot timpul cu Adina. Ne încurcăm unul pe altul. Te-am încurcat degeaba. Nu vreau să te mai încurc”, a spus fata.

Zilele trecute, Roxana a punctat că nu îi place relația pe care o au în acest moment. Paul i-a replicat atunci că se oftică pentru faptul că se ceartă din nimicuri.

Mireasa sezon 6. Ce părere are Sebaidin despre ieșirile nervoase ale Adei. A spus clar ce îl deranjează... Mireasa sezon 6, 12 octombrie 2022. Ce anunț a făcut Simona Gherghe după ce Raluca și Alex au vorbit despre nominalizări...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Citește și
Ultimele știri
x