Antena Căutare

Mireasa sezon 6. Tensiuni în casa fetelor. Deni și Ada au ajuns să „se confrunte”. Care a fost motivul discuției aprinse

Deni și Ada au avut parte de un conflict la Mireasa, sezonul 6. Cele două concurente din emisiune s-au pus față în față și și-au spus lucruri într-un mod sincer.

Deni și Ada au avut o scurtă discuție în care și-au spus câteva vorbe direct. Motivul pentru care acestea au ținut să își arunce replici dure a fost cafeaua de de dimineață pe care Ada a pregătit-o.

Deni și Ada de la Mireasa sezonul 6, discuții tensionate. Cum au reușit să rezolve „cearta”

Deni și Ada au avut parte de un conflict în casa Mireasa, din cauza cafelei. Cele două și-au aruncat vorbe grele, fără bariere. În primă fază, acestea s-au vorbit de rău pe la spate, dar după și-au spus în față ceea ce le deranjează.

„Mulțumesc, Ada”, îi spune Miruna.

„Că ți-am făcut cafea? Nu avem bun simț. Frate! Venim de la cuca măcăi, nu am auzit de educație”, spune Ada despre Deni.

„Ce tensiuni am avut de dimineață, ba cu Miruna, ba cu Ada. M-am dus în bucătărie și am vrut cafea, am întrebat cine face cafea, Miruna nu știa. Întreb o dată, întreb de două ori. Nu a răspuns Ada. Mi-am pus un pic de cafea, dacă iei ăla se oprește și a început Ada să urle - las-o acolo! Ce ar fi să stau acum să împartă ea la cine vrea ea. E scandalagioacă din ce am observat”, spune Deni despre Ada.

Citește și: Mireasa sezon 6. Cosmin încă nu este sigur că-și dorește să se căsătorească în curând. Ce i-a spus Mirunei

Iată ce discuție au purtat fetele față în față:

„Ada, am înțeles că sunt o persoană fără bun simț. Am întrebat, dar să știi că aceea era cafeaua mea personală. Nu mi-aș permite să te fac fără bun simț. Și eu am zis de tine că ești scandalagioaică și am vrut să văd”, îi spune Deni.

„Da, dimineață ai fost. Doar te-am văzut punând din cafeaua aia care nu era gata, cred că e normal să iau prima dacă o fac eu. Te-am văzut luând cana aia și m-am enervat. Aia a fost situația. Am zis că vii de la cuca măcăii și nu ai bun simț”, spune Ada.

Mireasa sezon 6. Cosmin încă nu este sigur că-și dorește să se căsătorească în curând. Ce i-a spus Mirunei... Mireasa sezon 6, 17 octombrie 2022. Miruna i-a făcut o declarație emoționantă lui Cosmin, la scurt timp după ce a plâns...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a avut de zis Anne despre reacția nervoasă pe care a avut-o în scandalul cu Veronica, la Mireasa! Cum și-a motivat atitudinea
Ce a avut de zis Anne despre reacția nervoasă pe care a avut-o în scandalul cu Veronica, la Mireasa! Cum și-a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ronaldo a părăsit casa Mireasa, în mod neașteptat! A plecat cu lacrimi în ochi. Concurenții au plâns și ei la aflarea veștii
Ronaldo a părăsit casa Mireasa, în mod neașteptat! A plecat cu lacrimi în ochi. Concurenții au plâns și ei la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x