Antena Căutare

Mireasa sezon 7, 7 martie 2023. Mama lui Hatice a arătat cum trăiește fiica sa, după multiplele acuzații făcute la adresa fetei

Mama lui Hatice a trimit mai multe dovezi care demonstrează că fata a muncit cinstit atât în Italia, cât și în Marea Britanie.

Alex a primit o scrisoare în care se spunea că Hatice a avut o legătură cu Dani Mocanu. Mihai a încercat să afle adevărul, însă modul în care a abordat-o pe iubita sa a făcut-o să plângă.

”A fost o zi foarte tensionată ieri și după discuția cu Mihai. M-am simțit pierdută, fără nimeni”, a zis Hatice, întrebată de ce a plâns.

Mama lui Hatice, imagini din apartamentul în care locuiesc

În emisia live din 7 martie 2023, Hatice a negat faptul că ar fi avut vreo legătură cu manelistul. L-a văzut doar la un concert, a făcut o poză și nu a interacționat mai mult, spune ea.

”Nu mai eram din Italia din 2021. Am plecat din Italia în iulie 2021. În 2021 m-am mutat în România, în martie 2022 am plecat în Marea Britanie”, a explicat fata.

Hatice neagă că, la concertul respectiv, a vorbit cu Dani Mocanu. Ea spune că au făcut o poză când el trecea pe la mese.

Citește și: Mireasa sezon 7, 7 martie 2023. În casă a ajuns o scrisoare despre trecutul lui Bogdan. Băiatul a infirmat unele din acuzații

Ulterior, au fost difuzate imaginile cu apartamentul în care ea locuiește și fotografii în care muncea la bar, dar și ca menajeră.

”Este casa pe care o avem la Brăila. Noi nu prea am locuit în casa aia. În ultimii doi ani ne-am întors acasă.”, a explicat Hatice. Ea a mai adăugat că în imagini mai este ea la muncă, când era menajeră, sau când lucra la bar.

Mihai: ”Îi dau eu dreptate cu totul și tot ce se zice de afară e fals.” Mai multe imagini în materialul video de mai sus.

Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 16:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.

Povesti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.

Mireasa, sezonul 6. Ce răspuns a oferit Adina când a fost întrebată dacă Paul și Roxana mai sunt împreună... Mireasa sezon 7, 7 martie 2023. Simona Gherghe a făcut anunțurile. Ce se întâmplă mâine în casă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un concurent a părăsit casa Mireasa. Anunțul neașteptat făcut de Andreea Frățilă
Un concurent a părăsit casa Mireasa. Anunțul neașteptat făcut de Andreea Frățilă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tensiunile continuă între Paula și Alberto! De ce s-au certat în casa Mireasa: „Nu știe cum să mă ia”
Tensiunile continuă între Paula și Alberto! De ce s-au certat în casa Mireasa: „Nu știe cum să mă ia”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău a reacționat după declarațiile făcute de Dan Alexa despre ea la Știrile Antena Stars. Ce i-a transmis fostului coleg din Asia Express
Alina Pușcău a reacționat după declarațiile făcute de Dan Alexa despre ea la Știrile Antena Stars. Ce i-a... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o singură condiţie pentru turişti
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Dragoș Pîslaru pleacă de la Palatul Victoria cu o tinichea de 500 de milioane de euro atârnată de coadă
Dragoș Pîslaru pleacă de la Palatul Victoria cu o tinichea de 500 de milioane de euro atârnată de coadă Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x