Antena Căutare

Cele mai speciale deserturi din bucătăria internațională

Reporterii de la Neatza cu Răzvan și Dani, ne-au purtat în lumea dulciurilor și ne-au ademenit cu cele mai speciale deserturi din bucătăria internațională.

În direct dintr-o brutărie din București, Mădălina vasile, reporter la Super Neatza, alături de Cristi Negoiță, antreprenor, ne-au prezentat care sunt la ora actuală cele mai speciale deserturi din bucătăria internațională.

Dacă până acum am făcut cunoștință cât de cât cu deserturile tradiționale din toate bucătăriile lumii, specialiștii în domeniul culinar vin în permanență cu idei noi de deserturi, sau pur și simplu aduc reinterpretări la cele vechi, ceând astfel gusturi diferite dar și aspect spectaculos.

Iată mai jos care sunt cele mai speciale deserturi din bucătăria internațională:

Cristi Negoiță a ales pentru această prezentare pe cele mai apreciate de clienți, din brutăria sa.

Printre primele locuri se situează gogoșile italiene ”Bomboloni”. Sunt gogoși tradiționale din Italia cu cremă de soc, pudrate cu zahăr cu aromă de vanilie. Cremele de la aceste gogoși se pot alege în funcție de gusturile fiecăruia. Cele mai des folosite sunt cremele de vanilie, sau sunt umplute cu diverse sortimente de gem și dulceață.

Un alt desert foarte apreciat este tarta franțuzească La Galette de Rois. Este o tartă cu aluat foietaj, care se prepară doar în luna ianuarie pentru ziua de bobotează( 6 ianuarie), zi în care se sărbătorește vizita celor trei regi magi la pruncul Iisus.

Citește și: Idei de deserturi fine cu fructe și ciocolată perfecte pentru un candy bar

Tarta La Galette des Rois este umplută cu o crema "frangipane" , care constă într-un amestec de cremă din migdale și cremă de vanilie. Fiecare galette trebuie să conțină o figurină mică de ceramica, numita "feve", iar cine găsește această figurină in porția sa este numit rege și primește o coroniță. Se porţionează în atâtea porţii câţi meseni sunt la masă plus încă una care se numeşte “porţia Bunului Dumnezeu”, “porţia Fecioarei” sau “porţia săracului” şi este destinată primului sărac ce va bate la uşă în acea zi. Cel ce va fi desemnat regele zilei va păstra figurina şi coroana şi va face cinste cu Galette des Rois în următorul an.

Tot din bucătăria franțuzească, foarte apreciate sunt prăjiturile Canele de Bordeux, preparate dintr-o cremă de vanilie aromatizată cu rom și caramelizată la exterior până se închide bine la culoare.

Din bucătăria israeliană avem prăjitura Hamantaschen. Este o prăjitură evreiască askenază din aluat cu făină de migdale, preparată în formă triunghiulară și umplută cu dulceață de portocale și caise. Prăjitura Hamantaschen este asociată cu sărbătoarea evreiască din Purim. Numele se referă la ticălosul Haman din povestea Purimului. În ebraică, hamantashen sunt cunoscute sub numele de „urechile lui Haman.

Din Yemen avem o prăjitură tradițională evreiască sub formă de lipie cu unt, foarte gustoasă, care este ceva între pâine și desert.

Nu lipsesc nici croissantele franțuzești, dar nici tartele umplute cu cremă de vanilie și fructe: caise, piersici, etc.

Citește și: Tot ce trebuie să știm despre delicioasele croissante și o Rețetă de Haioș din bucătăria ungurească

Iar din România Cristi Negoiță s-a oprit la celebra alivancă dulce, pe care a reinterpretat-o și i-a adăugat piersică și ciocolată albă. Seamănă foarte mult cu un cheesecake, dar are avantajul că este gluten-free.

Pentru mai multe detalii despre cele mai speciale deserturi din bucătăria internațională și pentru a vedea de unde le puteți comanda, accesați materialul video de mai sus!

Prognoza meteo, 22 ianuarie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi... Rețetă de tort cu pișcoturi și cremă de frișcă cu portocale, preparată de Vlăduț la Neatza cu Răzvan şi Dani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Răzvan Simion și Dani Oțil, premiați după aproape 20 de ani de matinal. Ce spun despre retragerea din televiziune:„Ar fi momentul”
Răzvan Simion și Dani Oțil, premiați după aproape 20 de ani de matinal. Ce spun despre retragerea din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cât a crescut fiul lui Dani Oțil de la Neatza. Tiago a împlinit 5 ani. Cum arată acum băiețelul prezentatorului
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x