Antena Căutare

Pe 1 februarie, echipa Neatza aniversează „12 ani bis” de dimineţi speciale la Antena 1 cu un show special

Luni, 1 februarie, la aniversarea a „12 ani bis” de dimineţi speciale la Antena 1, echipa Super Neatza le-a pregătit telespectatorilor o ediţie cu totul şi cu totul specială.

Ramona Olaru, Răzvan Simion, Dani Oțil și Florin Ristei, în platoul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1 Galerie
Fiindcă 13 e număr cu ghinion, Răzvan și Dani au decis să aniverseze 12 ani bis de Neatza! | Antena 1

Prieteni dragi şi cei mai iubiţi artişti din România vor fi alături de campionii dimineţilor perfecte pentru a sărbători momente de colecţie, marca Neatza cu Răzvan şi Dani. Fiindcă 13 e număr cu ghinion, Răzvan și Dani au decis să aniverseze 12 ani bis de Neatza!

Întreaga echipă a matinalului va fi prezentă luni pe platoul Super Neatza, iar reporterii emisiunii vor putea fi urmăriţi altfel decât şi-au obişnuit telespectatorii. Împreună, vor face şi o retrospectivă a celor mai frumoase momente ale emisiunii, de-a lungul timpului.

Pe 1 februarie „Neatza cu Răzvan și Dani” va avea ediție aniversară

Florin Ristei le-a pregătit un moment special colegilor săi şi chiar la ceas aniversar va lansa o nouă piesă, în premieră, la Neatza.

„Mă bucur să fac parte din echipa Neatza. Am participat ca invitat încă de la prima Neatza, unde am cântat live cu Amicii, au urmat apoi cântările live cu FreeStay, iar acum nu pot decât să fiu mândru că fac parte dintr-o echipă pe care o apreciez de o grămadă de vreme şi că reuşesc să mă trezesc atât de dimineaţă. Luni lansăm piesă nouă, alături de FreeStay, Voodoo. Piesă fresh, unii ar zice că e inspirată din povestea mea de dragoste din ultima perioadă. Că e doar o coincidentă, că unele versuri se potrivesc, asta nu stiu...ce ştiu e că luni avem mare petrecere în platoul Neatza!”!”, a declarat Florin Ristei.

citește și: Ramona Olaru și Dani Oțil, moment memorabil la Neatza cu Răzvan și Dani. Cum s-au îmbrăcat cei doi

Ramona Olaru, Răzvan Simion, Dani Oțil și Florin Ristei stând pe trepte, la „Neatza cu Răzvan și Dani”, în platou

Ramona Olaru, Răzvan Simion, Dani Oțil și Florin Ristei

Loredana, Ana şi Raluka şi Nico vor pregăti momente inedite, live, alături de Florin Ristei. Ba mai mult, jurata X Factor îi va „retrograda” pe băieţi, chiar de ziua lor şi îi va supune unui joc marca Neatza, care de-a lungul timpului le-a dat mari bătăi de cap artiştilor prezenţi în platou. Astfel, Răzvan şi Dani vor ocupa locul invitaţilor şi vor fi luaţi la întrebări de către Loredana în cadrul jocului „Am / N-am!”.

citește și: Sărbătorește Valentine's Day într-un mod unic și ”Căsătorește-te la Neatza”. Cum te poți înscrie și câștiga inelul de logodnă

Chiar dacă anul acesta normele de siguranţă nu le-au permis o petrecere într-un loc inedit şi cu foarte mulţi invitaţi, aşa cum au făcut în alţi ani, matinalii se vor asigura că şi de această dată aniversarea va fi una memorabilă.

„Sigur că ne-am fi dorit să facem o ediţie afară, pentru că întotdeauna de ziua noastră făceam ceva wow undeva sau un party cu foarte mulţi invitaţi în platou, dar ne-am conformat!”, a mărturisit Dani, iar Răzvan a completat „Cumva, am reuşit să creştem odată cu publicul nostru şi asta nu face decât să ne bucure şi poate să ne maturizăm, să mai adaptăm din intervenţii şi din glume. Am constatat că show-ul ăsta, fiind super conectat la vieţile noastre, este şi conectat la vieţile celor care ne urmăresc în număr din ce în ce mai mare. Practic, suntem o voce pentru ceea ce oamenii trăiesc în fiecare zi, dar, neputând să se exprime, o fac prin noi, iar asta cumva ne bucură, dar ne şi obligă!”.

Ca de obicei, meniul festiv va fi asigurat de către Vlăduţ şi Nicolai Tand, ale căror preparate vor cuceri papilele gustative ale celor prezenți, într-o sărbătoare cu totul și cu totul aparte – aniversarea de „12 ani bis” a matinalilor, luni, 1 februarie, de la 08:00, la Antena 1.

Andreea Antonescu și-a schimbat complet look-ul, dar decolteul său a furat privirile tuturor. Cum s-a afișat la tv cântă... Horoscopul zilei 1 februarie, prezentat de Bianca Nuțu la Neatza cu Răzvan și Dani. Informațiile momentului pentru zodii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x