Antena Căutare

Mașina scoate un zgomot în mers? Iată care ar putea fi cauza

Probabil și tu ai trecut printr-un episod în care te-ai urcat la volan cu gândul de a fugi pentru câteva zile într-o vacanță sau doar într-un weekend până la munte sau la mare și, când te așteptai mai puțin, mașina ta a început să scoată un zgomot în mers, nu-i așa?

Probabil și tu ai trecut printr-un episod în care te-ai urcat la volan cu gândul de a fugi pentru câteva zile într-o vacanță sau doar într-un weekend până la munte sau la mare și, când te așteptai mai puțin, mașina ta a început să scoată un zgomot în mers, nu-i așa? Ideal ar fi ca situațiile de genul acesta să nu existe, dar devin inevitabile, mai ales dacă autoturismul pe care îl conduci nu este nou. Dacă și tu te confrunți cu probleme care presupun anumite sunete ciudate, ar fi indicat să consulți cele mai frecvente motive pentru care mașina ta îți transmite că ceva nu e în regulă.

Huruit la frânare

Acest sunet este, s-ar părea, cel mai des întâlnit în rândul șoferilor. Zgomotul seamănă cu situația în care ai atinge două bucăți de metal între ele, într-o mișcare de frecare, și apare atunci când mașina frânează. Motivul este unul simplu, și anume discurile de frână nu mai funcționează cum trebuie. Suprafața lucioasă a acestora a prins o crustă de rugină ori pur și simplu ele s-au uzat în exces. Dacă zgomotul dispare după ceva timp de la plecarea de pe loc a mașinii, nu e cazul să te îngrijorezi, pentru că înseamnă că rugina a căzut de pe discuri. În cazul în care sunetul persistă la fiecare frânare, cel mai probabil ai nevoie de plăcuțe de frână sau de discuri de frână noi. Programează o vizită la mecanicul tău de încredere, care te va sfătui întocmai ce ai de făcut, pentru a te putea bucura în continuare de călătorii lipsite de riscuri.

Șuierat la accelerare

Acesta este un zgomot pe care nu vrei să îl auzi, pentru că anunță faptul că vei avea nevoie de o investiție mare în mașină cât mai curând. Sunetul vine de la turbo-compresor și devine mai accentuat atunci când apeși pedala de accelerație, ceea ce înseamnă că turbina este pe cale să cedeze. Dacă șuieratul vine la pachet și cu o pierdere de putere, poate fi vorba de un furtun slăbit sau spart, dar care trebuie înlocuit urgent, dacă nu vrei să te trezești cu bucăți din elicea turbinei în motor.

Scârțâit la pornire

Atunci când pornești mașina, mai ales după ce ai mers cu ea prin ploaie, e posibil să auzi un scârțâit pe care nu îl poți ignora. Și nici nu ar trebui, pentru că problema pe care autoturismul pe care îl conduci are nevoie, cel mai probabil, de o curea de accesorii nouă. Este posibil ca întinzătorul să se fi slăbit, ori fulia este strâmbă ori uzura curelei este una serioasă. Tot la service-ul auto vei găsi răspunsul pentru problema cu care te confrunți.

Iar dacă se confirmă situațiile de mai sus, e bine să știi că ai tot timpul la îndemână un magazin online de componente auto, care ți-ar scuti mult timp prețios. Comandă și tu piese auto pentru Ford, Volkswagen, Skoda, Fiat, Audi sau orice altă mașină conduci și scapă de grija drumurilor până la un magazin fizic, care ți-ar consuma timp și bani suplimentar. Drumuri bune, fără zgomote ciudate!

Când sunt obligatorii cauciucurile de iarnă... Șoferii prinși băuți la volan vor putea conduce în continuare, dacă acceptă să facă acest lucru...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x