Antena Căutare

Acţiunile europene au închis joi în scădere, dar STOXX 600 a consemnat în aprilie cea mai mare creştere din octombrie 2015

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de joi în scădere de la un maxim al ultimelor şapte săptămâni, investitorii fiind dezamăgiţi că Banca Centrală Europeană (BCE) nu a anunţat joi măsuri ample de susţine economică, în pofida semnelor în creştere legate de impactul crizei coronavirusului. Indicele STOXX 600 a consemnat însă în aprilie cea mai mare creştere cea realizată în octombrie 2015, transmite Reuters.

Indicele băncilor din zona euro .SX7E a scăzut joi cu 5,5%. Banca centrală a anunţat că va plăti mai mult pentru ca băncile să se împrumute de la BCE, dar nu a oferit alte măsuri.

”Unii participanţi din piaţă aşteptau alte lucruri, cum ar fi extinderea relaxării cantitative. Acest lucru nu s-a întâmplat şi explică de ce pieţele nu au reacţionat pozitiv la anunţ”, a spus directorul pentru macrostrategie de la Rabobank, Elwin de Groot.

”Anunţul arată totuşi că BCE a simţit necesar să clarifice că există lichidităţi pentru finanţarea instituţiilor financiare”, a adăugat acesta.

BCE a reafirmat că programul de achiziţii de obligaţiuni este deja de amploare, dar unii investitori au fost dezamăgiţi că nu a fost anunţată o extindere a acestui program.

Articolul continuă după reclamă

Sectorul bancar a fost presat şi de scăderea cu 8,6% a acţiunilor Societe Generale, care a raportat o pierdere trimestrială, în timp ce grupul bancar britanic Lloyds Banking Group a fost afectat de provizionalele constituite pentru creditele neperformante provocate de pandemia de coronavirus.

Indicele londonez FTSE 100 a scăzut cu 3,5%, tras în jos de evoluţia negativă a acţiunilor din sectorul energiei. Titlurile grupului petrolier Royal Dutch Shell au scăzut cu 10,8% în urma anunţului referitor la reducerea dividendelor pentru prima oară în utlimii 80 de ani.

Indicele pan-european STOXX 600 a coborât cu 2%, după trei zile de creşteri.

Potrivit unor date preliminare, activităţile economice din zona euro s-au contractat cu un ritm record în primul trimestru, iar inflaţia a încetinit puternic din cauza restricţiilor sociale legate de coronavirus. Analiştii anticipează date şi mai slabe pentru trimestrul al doilea.

Chiar şi aşa, indicele STOXX 600 a consemnat în aprilie cea mai mare creştere lunară înregistrată din octombrie 2015, pe fondul semnelor legate de atenuarea restricţiilor în mai multe economii mari, a măsurilor de stimulare agresive şi a speranţelor într-un tratament pentru coronavirus.

Sursa : news.ro

Wall Street a închis în scădere joi, dar principalii trei indici bursieri au consemnat creşteri record în aprilie... Preţurile petrolului au crescut joi, după ce mai mulţi producători au anunţat reduceri ale producţiei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Leasing de personal pentru perioade aglomerate: o soluție pentru nevoile temporare de forță de muncă
(P) Leasing de personal pentru perioade aglomerate: o soluție pentru nevoile temporare de forță de muncă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
(P) De la recepția mărfii la raft: cum se organizează corect un magazin alimentar
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x