Antena Căutare

Alstom a încheiat un contract de 755 de milioane de euro în Marea Britanie, pentru recondiţionarea şi întreţinerea trenurilor electrice operate de Avanti West Coast

Alstom a încheiat un contract de 755 de milioane de euro în Marea Britanie, pentru recondiţionarea şi întreţinerea trenurilor electrice operate de Avanti West Coast, iar contractul va contribui la crearea a 100 de noi locuri de muncă, arată un comunicat.

"Cea mai reprezentativă flotă feroviară din Regatul Unit va face obiectul unei îmbunătăţiri majore, ceea ce va conduce la crearea a zeci de posturi de ingineri cu înaltă calificare şi a altor sute de posturi în întreaga ţară. În contextul stimulării sectorului de producţie, toate cele 56 de trenuri electrice Pendolino utilizate pe magistrala West Coast vor fi recondiţionate în baza unui contract pe şapte ani, în valoare de aproximativ 755 milioane euro (642 milioane lire sterline), semnat între noul operator al rutei, Avanti West Coast, şi compania Alstom care a construit flota", se arată în comunicat.

Pe lângă lucrările de modernizare a trenurilor Pendolino, a căror valoare se ridică la 150 milioane euro (127 milioane lire sterline), programul fiind considerat cel mai amplu derulat vreodată în Marea Britanie, contractul cuprinde şi întreţinerea acestor trenuri de către Alstom până în 2026, în paralel cu o nouă flotă de trenuri comandată recent de la Hitachi.

Primele trenuri pendulare revoluţionare Pendolino au intrat în funcţiune pe ruta Londra - Glasgow în ianuarie 2003. Recondiţionarea va viza, în principal, instalaţiile de la bord, îmbunătăţiri în privinţa zonelor de magazine şi refacerea toaletelor, un iluminat mai eficient, crearea de noi spaţii în interior, precum şi montarea de încărcătoare pentru telefoane la nivelul scaunelor şi îmbunătăţirea conexiunii Wi-Fi în tot trenul.

Contractul va da naştere unui număr de 100 de posturi pentru persoane cu înaltă calificare, provenind mai ales de la Centrul Alstom pentru Transport şi Tehnologii din Widnes, pe lângă alte sute de posturi de ingineri existente, asigurate la principalele depouri din Glasgow, Liverpool, Manchester, Oxley şi Wembley.

Articolul continuă după reclamă

"În regiunea Liverpool încercăm să creăm o economie echitabilă şi favorabilă incluziunii, unde populaţia locală să beneficieze de această investiţie. Autoritatea asociată a alocat 3,4 milioane de lire sterline pentru finanţare, ca să ajute Alstom să îşi deschidă unitatea revoluţionară la Halton. Sunt foarte încântat că, datorită acestei noi fabrici, localnicii vor putea beneficia de locuri de muncă şi cursuri de ucenicie ani de zile de acum înainte, prin proiecte ca acesta", a declarat Steve Rotheram, primarul regiunii metropolitane Liverpool.

Avanti West Coast, operator de servicii feroviare intercity pe magistrala West Coast, este o asociere în participaţiune între FirstGroup şi Trenitalia, ce asigură menţinerea unei căi ferate mai curate şi mai ecologice de-a lungul Coastei de Vest a Marii Britanii.

FirstGroup plc este un furnizor de servicii de transport în Marea Britanie şi în America de Nord. Anul trecut, la un profit de 7,1 miliarde lire sterline şi circa 100.000 de angajaţi, a transportat 2,2 miliarde pasageri.

Trenitalia este operatorul feroviar numărul unu din Italia şi unul dintre cei mai importanţi din Europa, fiind prezent şi în Franţa, Germania şi Grecia. În Regatul Unit, prin filiala sa Trenitalia UK, Grupul conduce, în sistem c2c, o firmă francizată. Trenitalia este singurul operator de mare viteză din lume care se confruntă cu concurenţa feroviară autohtonă, asigurând un serviciu de excepţie clienţilor şi realizând venituri de peste 5,37 miliarde euro.

Alstom dezvoltă şi comercializează sisteme integrate şi oferă o gamă completă de echipamente şi servicii, de la trenuri de mare viteză, metrouri, tramvaie şi autobuze electric, până la sisteme integrate, servicii personalizate, infrastructură, controlul traficului şi soluţii de mobilitate digitale. În anul fiscal 2018/2019, Alstom a înregistrat vânzări de 8,1 miliarde euro şi comenzi în valoare de 12,1 miliarde euro. Compania Alstom are sediul principal în Franţa, dar este prezentă şi în peste 60 de ţări, fiind angajatorul unui număr de 36.300 de persoane.

Sursa : news.ro

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa salubrizării din judeţul Mureş... Piaţa PC-urilor a crescut în 2019...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Cum alegi un credit online fără să te uiți doar la suma disponibilă
(P) Cum alegi un credit online fără să te uiți doar la suma disponibilă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x