Antena Căutare

Apple vrea să cumpere divizia 5G a Intel cu un miliard de dolari

Surse anonime citate de The Wall Street Journal susţin că înţelegerea pentru divizia 5G a Intel este ca şi realizată şi că un anunţ oficial în acest sens ar putea fi făcut săptămâna viitoare.

Apple şi Intel se află în negocieri avansate, în urma cărora Apple urma să intre în posesia tehnologiilor şi brevetelor deţinute de Intel în zona reţelelor 5G.

Surse anonime citate de The Wall Street Journal susţin că înţelegerea pentru divizia 5G a Intel este ca şi realizată şi că un anunţ oficial în acest sens ar putea fi făcut săptămâna viitoare.

Apple a avut o relaţie dificilă cu tehnologia 5G până acum, din cauza celor două mari companii cu care ar fi trebuit să colaboreze pentru ca aceste modem-uri să ajungă în iPhone-uri şi în celelalte device-uri Apple.

Compania condusă de Tim Cook s-a aflat într-o serie de procese cu Qualcomm, după ce a pretins să aceasta profită de poziţia în care se află pentru a cere preţuri prea mari pentru modem-uri.

Articolul continuă după reclamă

Apple a încercat să colaboreze cu Intel pentru a obţine modem-urile necesare, însă Intel a decis că nu mai vrea să dezvolte tehnologii 5G pentru dispozitive mobile şi a început să caute un cumpărător pentru această divizie.

Producătorul iPhone-ului a fost astfel nevoit să “se împace” cu Qualcomm şi semneze un nou contract cu aceştia pentru modem-uri de date. În paralel, se pare că Apple a început deja să lucreze la propriile cipuri.

Aici intervine divizia 5G a Intel, care ar putea ajuta Apple să grăbească procesul de crearea a propriilor modem-uri 5G.

După încetarea contractului actual cu Qualcomm, Apple ar putea să folosească tehnologia proprie în cazul conexiunilor de date.

Sursa : news.ro

Banca Transilvania: Peste 75% din tranzacţiile de cumpărături ale clienţilor sunt contactless... Microsoft va investi un miliard de dolari în compania OpenAI din San Francisco, pentru a dezvolta intenligenţa artificia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Câte împrumuturi poți avea în același timp fără să ajungi blocat între rate
(P) Câte împrumuturi poți avea în același timp fără să ajungi blocat între rate
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce China și Polonia cumpără masiv aur, iar România nu? Explicația economistului Radu Georgescu
De ce China și Polonia cumpără masiv aur, iar România nu? Explicația economistului Radu Georgescu
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Anisia Gafton și fiul ei au fost externați. Cum au fost primele momente în noua formulă
Anisia Gafton și fiul ei au fost externați. Cum au fost primele momente în noua formulă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Câștigă 5.800 de euro pe lună în Irlanda, dar vor să se întoarcă la Timișoara. Calculele unei românce și reacțiile românilor: „Stai acolo!”
Câștigă 5.800 de euro pe lună în Irlanda, dar vor să se întoarcă la Timișoara. Calculele unei românce și... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x