Antena Căutare

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa salubrizării din judeţul Mureş

Consiliul Concurenţei a anunţat luni că a declanşat o investigaţie privind o posibilă trucare a 11 licitaţii organizate în perioada 2017 – 2019 de mai multe unităţi administrativ teritoriale din judeţul Mureş - în principal, primării - pentru delegarea serviciilor de salubrizare.

"Practic, investigaţia vizează o posibilă o posibilă înţelegere între trei companii, Sylevy Salubriserv, Bissdog şi Servicii Salubritate Bucureşti, pentru împărţirea contractelor de delegare a serviciilor de salubrizare pe teritoriul judeţului Mureş. Autoritatea de concurenţă suspectează că firmele s-au înţeles asupra licitaţiilor pentru care să depună oferte, astfel încât să nu se concureze şi să câştige contractele la o valoare cât mai apropiată de cea maximă stabilită de autoritatea contractantă", arată autoritatea de concurenţă într-un comunicat.

În acest fel, primăriile au achiziţionat serviciile de salubritate la preţuri crescute artificial, preţuri mai mari decât cele obţinute dacă companiile s-ar fi concurat în mod real, spun reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale acesteia.

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile celor trei firme,, documentele ridicate aflându-se în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurii specifice de investigaţie. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate.

Articolul continuă după reclamă

"Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor", subliniază Consiliul Concurenţei.

Legea concurenţei interzice asocierea companiilor în scopul restrângerii concurenţei la procedurile de achiziţie publică.

Sursa : news.ro

Engie Romania anunţă un parteneriat cu Mercedez-Benz România pentru promovarea mobilităţii electrice. "Avem în cent... Alstom a încheiat un contract de 755 de milioane de euro în Marea Britanie, pentru recondiţionarea şi întreţinerea trenu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x