Antena Căutare

IFF fuzionează cu divizia de nutriţie a DuPont, formând un nou gigant al bunurilor de consum, evaluat la peste 45 de miliarde de dolari

International Flavors & Fragrances şi divizia de nutriţie şi bioştiinţă a grupului DuPont, de 26,2 miliarde de dolari, au convenit să fuzioneze, într-un acord care va crea un nou gigant al bunurilor de consum, evaluat la peste 45 de miliarde de dolari, relatează Reuters.

Potrivit acordului, acţionarii DuPont vor deţine 55,4% din acţiunile noii companiei, iar acţionarii IFF 44,6%, a anunţat IFF într-un comunicat.

Acordul a fost aprobat în unanimitate de ambele consilii de administraţie.

Producătorul de materiale industriale DuPont va primi şi o sumă unică în numerar, de 7,3 miliarde de dolari, la finalizarea tranzacţiei.

Noua companie va fi condusă de directorul general al IFF, Andreas Fibig, care va continua să fie şi preşedinte al consiliului de administraţie.

Articolul continuă după reclamă

Compania irlandeză Kerry Group a negociat la rândul ei preluarea diviziei de nutriţie a DuPont, a relatat anterior Bloomberg.

”Am efectuat o analiză foarte atentă care a dus la selectarea IFF ca partener strategic pentru N&B”, a declarat preşedintele executiv al DuPont, Ed Breen.

IFF, care creează arome şi parfumuri, lucrează cu branduri mondiale pentru dezvoltarea de parfumuri şi gusturi pentru produse destinate gospodăriei.

”Împreună vom crea un furnizor de ingrediente şi soluţii de top cu un set mai larg de capacităţi, pentru a satisface nevoile în evoluţie ale clienţilor”, a declarat Fibig.

Fuziunea va fi realizată prin intermediul unei structuri eficientă din punct de vedere fiscal, numită Reverse Morris Trust, a arătat IFF.

Astfel de tranzacţii permit unei companii să evite costurile fiscale mari prin separarea de grup a unei divizii pe care vor să o vândă şi realizând în acelaşi timp o fuziune cu o altă companie.

După finalizarea tranzacţiei, IFF anticipează economii de costuri în valoare de circa 300 de milioane de dolari, până la sfârşitul anului al treilea.

Companiil au obţinut angajamente de finanţare totală a tranzacţiei de către Morgan Stanley şi Credit Suisse.

IFF a mai anunţat că cel mai mare acţionar al său, Winder Investments, a fost de acord că voteze în favoarea acordului.

Greenhill şi Morgan Stanley au oferit consultanţă IFF, în timp ce Credit Suisse Securities (USA) şi Evercore au consiliat DuPont.

Sursa : news.ro

Sectorul construcţiilor a încetinit în octombrie, cu o creştere de 24,4%... Indicele ROBOR la 3 luni a continuat să urce şi a atins cel mai mare nivel din ultimele 5 luni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei posibile crize în 2027
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x