Antena Căutare

IKEA Pallady, cel mai mare magazin din Sud Estul Europei, a fost inaugurat oficial

Magazinul de 37.000 de metri pătraţi va pune la dispoziţia clienţilor aproape 10.000 de produse. Acesta va avea, de asemenea, trei modele de interioare integrale şi 58 de camere. Pe lângă un loc de joacă supravegheat, dedicat copiilor, magazinul va găzdui un restaurant cu o capacitate de 550 locuri.

IKEA Pallady, din Bucureşti, cel mai mare magazin din Sud Estul Europei al companiei suedeze şi al 431-lea în lume, a fost inaugurat luni oficial, la 12 ani de la intrarea pe piaţa din România, în 2007, când se deschidea primul magazin IKEA din ţară, în Zona Comercială Băneasa.

Valoarea totală a investiţiei în magazin este de aprope 90 de milioane de euro.

„ Suntem bucuroşi să continuăm călătoria noastră în România şi să deschidem Pallady, cel mai mare magazin al nostru din Sud Estul Europei şi cel de-al doilea din Bucureşti! Deschizând acest magazin răspundem numărului tot mai mare de clienţi din România – numai în ultimul an IKEA a înregistrat o creştere de 11%, care face din această ţară una dintre cele mai performante pieţe IKEA din lume ”, a spus Sara Del Fabbro, CEO al IKEA South East Europe.

Magazinul de 37.000 de metri pătraţi va pune la dispoziţia clienţilor aproape 10.000 de produse. Acesta va avea, de asemenea, trei modele de interioare integrale şi 58 de camere. Pe lângă un loc de joacă supravegheat, dedicat copiilor, magazinul va găzdui un restaurant cu o capacitate de 550 locuri.

Articolul continuă după reclamă

Clienţii au la dispoziţie 1.300 de locuri de parcare şi patru staţii de încărcare pentru maşinile electrice.

Deschiderea a fost marcată simbolic prin plantarea unui copac la care au participat Sara Del Fabbro, CEO al IKEA South East Europe, Vladislav Lalic, Property şi Expansion Manager al IKEA South East Europe şi Cas Lachaert, Store Manager al IKEA Pallady. La ceremonie s-au aflat Anneli Lindahl Kenny – Ambasadorul Suediei în România, Ştefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat şi Robert Negoiţă – primarul sectorului 3.

Magazinul oferă şi un serviciu de buy-back, prin care clienţii pot să-şi aducă mobilierul IKEA uzat care este încă în stare foarte bună sau bună şi să primească la schimb un voucher.

Aici lucrează aproximativ 600 de angajaţi. În total, după 12 ani de prezenţă pe piaţă, IKEA a creat aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă.

INGKA Group este unul din cei mai mari jucători în retailul de mobilier şi decoraţiuni. Magazinele IKEA oferă aproximativ 10.000 de produse de mobilier şi soluţii accesibile pentru acasă. INGKA Group deţine şi operează 423 de magazine în 52 de ţări (la 31 august 2018).

Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010, a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group.

Sursa : news.ro

Curs valutar BNR 24 iunie 2019. Dolarul american în continuă scădere... Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Leumi Bank Romania de către First Bank...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
(P) Calculul investiției inteligente în Brașov: randamentul și sustenabilitatea apartamentelor cu 2 camere
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ajutoare pensionari 2026. Ce primesc bătrânii cu venituri mici din partea statului. Detalii importante pentru pensionari
Ajutoare pensionari 2026. Ce primesc bătrânii cu venituri mici din partea statului. Detalii importante pentru...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea Britanie
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea... Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25 Observator
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x