Antena Căutare

Membrii EU Tech Alliance, printre care şi eMAG, au publicat o scrisoare deschisă către Comisia Europeană privind viitorul economiei digitale al UE

Membrii EU Tech Alliance, printre care Spotify (Suedia), Booking.com (Olanda), cDiscount (Franţa), Allegro (Polonia), eMAG (România), îşi exprimă printr-o scrisoare deschisă angajamentul de a colabora cu noua Comisie Europeană şi a susţine o viziune comună care să ducă în mod real la crearea unei Europe pregătite pentru Era Digitală.

Companiile europene de tehnologie reunite în cadrul EU Tech Alliance, organism reprezentativ de top al industriei digitale din Europa, au transmis o scrisoare deschisă noii Comisii Europene prin care îşi exprimă deschiderea şi angajamentul de a colabora în perioada imediat următoare pentru identificarea unei viziuni comune, care să asigure un cadru de reglementare capabil să adreseze provocările generate de digitalizare, fără a inhiba însă potenţialul de dezvoltare al companiilor de tehnologie europene, încă aflate la început de drum.

”În timp ce Europa priveşte dincolo de graniţele sale, nu trebuie să uităm că Uniunea Europeană are propriul său ecosistem dinamic de tehnologie. Noi, inovatorii născuţi şi crescuţi în Europa – campionii digitali, companiile aflate în faza de scale-up, startup-urile – suntem aici pentru a susţine o legislaţie în domeniul tehnologiei utilă pentru toţi: pentru cetăţeni, mediul de afaceri, consumatori, angajaţi şi investitori deopotrivă,” se arată în scrisoarea deschisă a EU Tech Alliance.

Instalarea oficială a noii Comisii Europene a dus deja la demararea unui amplu proces de evaluare a cadrului de reglementare actual referitor la economia digitală şi pregătirea unor noi direcţii de acţiune, efort prin care oficialii de la Bruxelles ţintesc un obiectiv major: repunerea Uniunii Europene pe harta lumii în materie de tehnologie şi companii digitale de top, în contextul în care sectorul şi piaţa digitală sunt dominate în prezent de giganţi tehnologici din SUA şi China.

”Ţinând cont că sectorul IT&C din România deja contribuie cu 6% la PIB, dezbaterea din Bruxelles se poate dovedi una deosebit de importantă şi pentru ţara noastră, dat fiind că regulamentele şi directivele ce urmează să fie stabilite la 2000 KM de Bucureşti, Cluj, Iaşi sau Timişoara pot stimula sau, dimpotrivă, tempera avântul şi ambiţiile companiilor digitale româneşti pe piaţa europeană şi, de ce nu, globală. Asta mai ales dacă ţinem cont că sectorul digital este anunţat ca fiind o prioritate pentru actuala echipă de la Palatul Victoria, iar nou înfiinţata Autoritate pentru Digitalizare a României (ADR) operează în cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului”, se arată în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

Alături de ADR, discuţiile pe dosarele digitale grele de la Bruxelles vor fi duse, cel mai probabil, de biroul Secretarului de stat responsabil cu Tehnologia Informaţiei – CIO al Guvernului României, aflat de asemenea în subordinea prim-ministrului. Firmele reunite în cadrul EU Tech Alliance au transmis Comisiei Europene că doar împreună companiile de tehnologie reprezentantive şi actorii decidenţi din Europa vor putea să incline actuala balanţă, astfel încât “să susţinem o Europă competitivă pe plan mondial în mai multe sectoare, păstrând în egală măsură valorile europene pe care cu toţii le împărtăşim”.

Mai mult, membrii EU Tech Alliance subliniază că acest obiectiv “este posibil doar dacă Uniunea Europeană se asigură că vocea companiilor europene din domeniul tehnologiei este auzită şi dacă vom conlucra la elaborarea iniţiativelor legislative, dacă se va discuta cu şi nu despre companiile de tehnologie din UE. În calitate de membri ai European Tech Alliance (EUTA), ne exprimăm angajamentul profund de a susţine această viziune comună.”

Semnatarii scrisorii punctează că Europa conduce în materie de reglementare, dar reglementarea nu trebuie să fie un scop în sine.

Sursa : news.ro

Virgil Popescu: Am discutat cu comisarul de concurenţă şi am cerut acordarea unui sprijin pentru Compania Naţională a Ur... Telekom Romania anunţă noile oferte comerciale pentru cei care se portează în reţeaua sa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei posibile crize în 2027
„Un asteroid financiar se îndreaptă spre România”. Economistul Radu Georgescu avertizează asupra unei...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
(P) Ce tip de cont bancar ți se potrivește în funcție de cum îți gestionezi banii?
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x