Antena Căutare

Negocieri Guvern-FMI: Salariile bugetarilor cresc in etape, pensionarii primesc banii inapoi

Negocierile dintre ministrii desemnati in Guvernul USL si reprezentantii "troicii" (FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala) s-au incheiat, sambata seara, tarziu. Organismele financiare au acceptat cresterea salariilor bugetarilor, pentru a reveni la nivelul din iunie 2010, prima majorare, de 8%, urmand sa fie operata de la 1 iunie. Iar pensionarii vor primi banii retinuti ilegal, esalonat, incepand tot din iunie.

| Intact Images

"S-a majorat deficitul bugetar cu o anumita suma suficienta pentru a acoperi cele doua promisiuni facute de USL, respectiv de premierul Victor Ponta: o anumita suma pentru readucerea salariilor nominale la nivelul din iunie 2010 incepand cu acordarea unei prime cresteri de 8% in luna iunie si, de asemenea, s-a gasit o solutie cuprinzatoare pentru solutionarea problemei pensionarilor, care urmeaza sa primeasca sume lunare incepand tot cu luna iunie", a declarat Florin Georgescu, ministrul desemnat pentru Finante.

Deficitul convenit anterior cu FMI era pe cash de 1,9% din PIB.

Florin Georgescu a adaugat ca ambele masuri privind personalul bugetar, pe de o parte, si pensionarii, pe de alta parte, in baza acestui acord cu organismele financiare internationale se vor reflecta intr-o lege, pentru ca numai prin lege pot fi acordate asemenea drepturi banesti.

Negocieri Guvern-FMI: Gazele se scumpesc din 2013, nu din 2012... Merkel il atentioneaza pe Hollande: Pactul fiscal european nu este negociabil...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Cum arată dobânzile la creditele imobiliare la început de an și la ce se așteaptă analiștii pentru perioada următoare
(P) Cum arată dobânzile la creditele imobiliare la început de an și la ce se așteaptă analiștii pentru...
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața
Cafea sau sucul carbogazos. Ce alegere îți dă energie dimineața Catine.ro
(P) A doua șansă financiară: Cum gestionezi urgențele când trecutul îți pune piedici
(P) A doua șansă financiară: Cum gestionezi urgențele când trecutul îți pune piedici
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un bărbat din Constanța și-a vândut BMW-ul X6 în Ilfov și l-a furat apoi cu cheia de rezervă
Un bărbat din Constanța și-a vândut BMW-ul X6 în Ilfov și l-a furat apoi cu cheia de rezervă Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Violeta Bănică, mesaj emoționant pentru fratele ei, Radu Ștefan. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere: „Ai cea mai mândră soră din lume.” Foto
Violeta Bănică, mesaj emoționant pentru fratele ei, Radu Ștefan. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere:... Elle
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof HelloTaste.ro
Un bărbat a fost concediat pentru că a adormit la birou. A dat în judecată firma și a primit toate salariile restante și compensații
Un bărbat a fost concediat pentru că a adormit la birou. A dat în judecată firma și a primit toate salariile... Antena3.ro
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja useit
Ce studiază Irina Columbeanu în New York? Începe ziua la ora 8:00 și se culcă la 1:00!
Ce studiază Irina Columbeanu în New York? Începe ziua la ora 8:00 și se culcă la 1:00! BZI
Polițiștii din Călățele au fost lăsați în frig din cauza unui cuib de barză. Operațiunea „Cuibul mutat, legea respectată”
Polițiștii din Călățele au fost lăsați în frig din cauza unui cuib de barză. Operațiunea „Cuibul mutat,... Jurnalul
Motivul pentru care Irina Columbeanu se culcă la 1 noaptea, de când studiază Medicina la New York
Motivul pentru care Irina Columbeanu se culcă la 1 noaptea, de când studiază Medicina la New York Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Şocul cultural trăit de un turist italian aflat în vizită în Bucureşti:
Şocul cultural trăit de un turist italian aflat în vizită în Bucureşti: "Îmi pare rău, nu ai bani" Observator
Cauze ale durerilor de cot. Ce afecțiuni pot determina acest simptom
Cauze ale durerilor de cot. Ce afecțiuni pot determina acest simptom MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Când dragostea devine prea mult: Ești părinte pentru un adult sau încă mai crești un copil?
Când dragostea devine prea mult: Ești părinte pentru un adult sau încă mai crești un copil? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x