Antena Căutare

Șomajul tehnic, detaliul neștiut de români! Ce trebuie să afli și ce condiții există

Au venit lămuriri astăzi şi de la ministrul Muncii, Violeta Alexandru, cu privire la şomajul tehnic. În primul rând, statul suportă șomajul tehnic şi nu firmele, dar doar pentru perioada stării de urgență. 

În schimb, toate companiile, IMM-urile, persoanele fizice autorizate sau intreprinderile individuale, pot beneficia de acest ajutor. Şi potrivit datelor oficiale, dacă pe 6 martie aveam două sute de mii de contracte suspendate, astăzi numărul lor a ajuns la șase sute de mii.

CUM SE OBȚINE ȘOMAJUL TEHNIC

Patronii trebuie să pregătească o lista cu salariaţii afectaţi şi să o depună la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea fortei de munca. Adică la AJOFM-urile din fiecare zonă, dar până la sfârşitul lunii.

citește și: Lovitură pentru cei care ajung în șomaj tehnic. Care va fi salariul maxim pe care îl vor primi în mână

În două săptămâni agenţiile vor face plata direct către angajaţi, promite ministrul Muncii. Pentru cei care lucrează pe cont propriu şi care aveau ceva emoţii, adică PFA-urile, şomajul tehnic se aplică exact la fel, adică 75 la sută din salariul mediu brut.

Doar că declaraţiile trebuie depuse la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Suma pe care o primesc toţi angajaţii este de cel mult 2.400 de lei.

Șomajul tehnic, detaliul neștiut de români! Ce trebuie să afli și ce condiții există

Ce este și cum se acordă șomajul tehnic

Ce este și cum se acordă șomajul tehnic

Ce presupune şomajul tehnic

  • Contractele de muncă ale salariaţilor sunt suspendate la iniţiativa angajatorului, care însă e obligat să le plătească acestora o indemnizaţie lunară, scrie avocatnet.ro.
  • Contractele sunt doar suspendate, dar relațiile de muncă nu încetează.
  • Codul Muncii prevede că salariații trebuie să primească o indemnizație lunară de cel puțin 75% din salariul de bază, însă aceasta poate fi și mai mare de-atât.
  • Angajatorii pot alege să plătească mai mult de 75%, dar în niciun caz nu pot merge sub el.

citește și: Angajații care au rămas în șomaj tehnic își vor primi banii în 15 zile. Anunțul de ultimă oră făcut de ministrul Muncii

Pe durata perioadei de șomaj tehnic, salariații se află la dispoziția anajatorului.

  • Atunci când se decide reluarea activității, salariații se întorc la lucru și primesc din nou salariile obișnuite.
  • O persoană care are contractul suspendat nu poate cere ajutorul de șomaj.

DETALII DESPRE ȘOMAJUL TEHNIC

Cetățenii pot suna la un număr unic pentru a obține informații suplimentare cu privire la modalitățile de acordare a șomajului tehnic, anunță Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Angajatorii sau angajații care doresc să obțină informații suplimentare cu privire la acordarea șomajului tehnic pot apela 021/4444-000, număr cu tarif normal.

Coronavirus. Cine profită de situația actuală din punct de vedere economic?... Imagini satelitare arată blocajul provocat de coronavirus în economia americană...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x