Antena Căutare

A fost o minune Dumnezeiască! Altarul unei biserici ortodoxe din Beirut a rămas intact în urma exploziei care a avut loc în zonă! "Am simțit că este un mesaj de la Dumnezeu "

Altarul unei biserici ortodoxe din Beirut a rămas neatins de explozia puternică care a avut loc în zonă. Lumânarea nu s-a stins, iar biblia a rămas neatinsă în urma deflagrației.

Biserica ortodoxă greacă Sfântul Dimitrios din Achrafieh este la mai puțin de un kilometru distanță de locația unde a avut loc explozia din Beirut. Însă spațiul sacru al altarului, protejat de către iconostas a rămas aproape neatins, inclusiv o candelă cu ulei care a rămas aprinsă după explozie, conform BBC.

Cum se calculează cifra avuției și ce șanse ai să fii bogat ! Numerologul Mihai Voropchievici explică tot! |Video

A fost o minune Dumnezeiască

„Puteți să-mi spuneți că sunt naiv, dar m-am gândit că este de necrezut. Am simțit că este un mesaj de la Dumnezeu care spune: «Voi fi alături de tine, Voi fi lângă tine, ne vom ridica, a declarat părintele Youil Nassif.

Articolul continuă după reclamă

Preotul este de părere că este o miniune ceea ce s-a întâmplat, considerându-se protejat de Dumnezeu.

"Am părăsit biserica împreună cu copiii mei, cu 12 minute înainte de explozie. Ne îndreptam către casă când s-a întâmplat. Am ajuns acasă, am lăsat copiii acolo și m-am întors la biserică pentru a verifica ce s-a întâmplat.

Când am ajuns, am fost șocat. Puteți vedea imaginile și clipurile video, biserica fusese distrusă.

M-am îndreptat spre altar. Când am intrat în acesta am fost surprins. Altarul era neatins. Puteți vedea fotografiile și video. Sfântul Potir era intact. Puteți vedea Sfânta Biblia, candela cu ulei care nu s-a mișcat. Puteți vedea moaștele Sfinților, instrumentele. Nici sticla nu a fost spartă.

În vremuri de criză, căutăm semne, o lumină în întuneric. Am simțit că este un semn.

Dar avem nevoie de rugăciuni, nu doar de biserica noastră. Toți cetățenii de aici din Liban, avem nevoie de rugăciuni. Suntem într-o situație gravă. Așa că avem nevoie de rugăciuni.

Vă rugăm, rugați-vă pentru noi”, a declarat acesta pentru BBC.

Ce Sfânt este sărbătorit pe 8 august! Cui trebuie să faci urări astăzi! Foarte mulți români poartă acest nume

Exploziile survenite marţi în capitala Libanului au făcut peste 150 de morţi şi 6.000 de răniţi, iar câteva zeci de persoane sunt în continuare date dispărute.

Atenție, români! Italia extinde obligaţia de izolare la domiciliu pentru persoanele care vin din România! Până când se i... Guvernul libanez a demisionat! Oamenii au ieșit în stradă: "Corupția a adus acest cutremur care a lovit ţara"...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie îndeplinită
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această perioadă
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x