"Am spus public ceea ce demult se vorbea neoficial." Asa si-a justificat presedintele Barack Obama pledoaria pentru crearea unui stat palestinian, ale carui granite sa fie negociate pornind de la frontierele de dinainte de 1967 - anul in care Israelul a anexat Cisiordania, Gaza si Ierusalimul de Est.
Declaratia liderului de la Casa Alba a inflamat spiritele nu doar la Ierusalim, ci si la Washington. Atat de tare, incat au aparut deja voci care sustin ca Obama a comis o greseala fatala pentru propria cariera. Ca s-a lins pe bot de un al doilea mandat, fiindca si-a pus in cap lobby-ul evreiesc din Statele Unite.
Si totusi revenirea la frontierele din 1967 nu este catusi de putin o gaselnita a actualei administratii americane, ci o cerinta expresa a mai multor rezolutii ONU. Cat se poate de oficiale. Rezolutii pe care Israelul a reusit sa le ignore pana acum, bazandu-se pe sprijinul neconditionat al Washingtonului. Fiindca la Washington, nu la Ierusalim, se afla marile atuuri ale acestui stat minuscul (geografic, demografic si chiar economic), care reuseste sa fie un urias jucator geopolitic.
Din perspectiva europeana, nu declaratia de saptamana trecuta a lui Barack Obama pare stranie, ci faptul ca, intr-adevar, el este primul presedinte american care face referire in mod explicit la retrocedarea teritoriilor anexate de Israel in timpul razboiului de sase zile.
O retrocedare partiala, dupa cum s-a grabit sa precizeze liderul de la Casa Alba, dupa ce a fost acuzat ca ar pune in primejdie securitatea si chiar supravietuirea aliatului sau favorit. Obama a subliniat duminica necesitatea unor "schimburi de teritorii", stabilite de comun acord intre evrei si palestinieni, astfel incat "transformarile" survenite in 44 de ani de ocupatie sa fie luate in calcul. Cu alte cuvinte, hartile de dinainte de 1967 nu vor avea decat un rol "orientativ" in negocieri.
Ca si pana acum... Si atunci, de unde supararea israelienilor si a proisraelienilor? Nu cred ca mentionarea vechilor frontiere i-a alarmat in discursul lui Obama, ci tonul ultimativ, presiunea pentru un deznodamant rapid: "Nu ne putem permite sa mai asteptam un deceniu sau doua, sau trei pentru a obtine pacea. Lumea se misca prea repede". Abia aceste cuvinte sunt cu adevarat ingrijoratoare pentru un stat care, de aproape jumatate de secol, mizeaza pe eternizarea provizoratului...
Sursa: Jurnalul National
Foto: Intactimages
Tripoli, orasul cel mai intens bombardat de NATO... UPDATE! Iulia Timosenko a fost pusa oficial sub acuzare...
