Antena Căutare

Iranul clasează drept ”teroriste” toate forţele americane, în urma asasinării generalului Qassem Soleimani

Parlamentul iranian a adoptat marţi, în regim de urgenţă, o lege care clasează toate forţele armate americane drept ”teroriste”, după asasinarea vineri în Irak a generalului iranian Qassem Soleimani într-un atac cu un avion american fără pilot, reltează AFP.

Deputaţii au amendat o lege recentă care declara ”teroriste” forţele americane desfăşurate din Cornul Africii şi până în Asia Centrală, trecând prin Orientul Mijlociu.

Noul text lărgeşte această clasare la Pentagon, la ansamblul forţelor americane, la cei care se fac vinovaţi de asasinatul lui Soleimani şi la orice persoană fizică sau juridică implicată în uciderea generalului.

Amendamentul - adoptat în timp ce Soleimani urmează să fie înmormântat în oraşul său natal Kerman (sud-est) - pare să aibă valoare simbolică.

Textul de lege amendat marţi a fost adoptat în aprilie 2019. Potrivit acestei legi, Iranul ”consideră regimul din Statele Unite drept un stat care susţine terorismul”.

El a fost prezentat la acea vreme drept o ”măsură de reciprocitate”, dupăce Statele Unite au decis să introducă Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, pe lista americană a ”organizaţiilor teroriste străine”.

Comandantul Forţei Al-Qods, o unitate de elită însărcinată cu operaţiunile extrene ale Gardienilor revoluţiei, Soleimani a fost arhitectul strategiei Iranului în Orientul Mijlociu.

El a fost ucis vineri într-un atac cu un avion fără pilot (dronă) la aeroportul din Bagdad.

După uciderea sa, principalii lideri civili, religioşi şi militari anunţă o răzbunare teribilă, în timp ce îndemnuri la o ”dezescaladare” se multiplică în lume, de teama izbucnirii unui nou război major în Orientul Mjlociu.

Sursa : news.ro

SUA refuză să-i acorde viză şefului diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif pentru a participa la o reuniune a Consili... Inevitabilul s-a produs: începe războiul! Armata, pregătită să intervină! Mișcarea periculoasă anunțată de Iran...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x