Antena Căutare

Italia, zguduită de patru cutremure de peste cinci grade pe Richter. Episodul Amatrice se repetă?

Toate cele patru seisme au avut magnitudinea de peste 5 grade pe Richter şi au fost resimţite în centrul peninsulei. O persoană a murit, iar alte peste 20 sunt date dispărute. În mai multe oraşe s-au închis şcolile, iar circulaţia feroviară a fost suspendată.

Toate cele patru seisme au avut magnitudinea de peste 5 grade pe Richter şi au fost resimţite în centrul peninsulei. O persoană a murit, iar alte peste 20 sunt date dispărute. În mai multe oraşe s-au închis şcolile, iar circulaţia feroviară a fost suspendată.

Primul seism, cu magnitudinea de 5,4 pe richter, a avut loc la ora 11.25, ora României, ieri dimineaţă. În decurs de o oră a fost urmat de alte două cutremure, ambele de peste 5 grade. Seismele au avut loc la adâncime mică, spun specialiştii, şi au fost resimţite şi la Roma, la peste 100 kilometri distanţă de epicentru.

Când lucrurile păreau că s-au mai liniştit, Italia s-a cutremurat din nou la ora 15.33, ora României. Un seism cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter a zguduit din nou Peninsula.

A fost o dimineaţă dificilă. Şocurile au venit unul după celălalt. Zăpada e o problemă, chiar dacă suntem pe strada Slaria, stradă principală. Oamenii care sunt angajaţi să cureţe străzile nu fac faţă. Avem probleme mari.

Centrul Seismic de la Strasbourg: 130 de replici

Cutremurele au făcut și victime. Un bărbat de 83 de ani a fost găsit mort în ruinele unei clădiri prăbușite în Teramo. În aceeaşi provincie, o tânără mamă şi copilul ei au fost scoşi de pompieri din dărâmăturile unei case. Ambele victime suferă de hipotermie și au fost spitalizate.

Potrivit Centrului Seismic de la Strasbourg, au urmat 130 de replici, majoritatea în centrul țării, tot în regiunea Amatrice, grav afectată de cutremurele devastatoare de anul trecut. De teama unei noi tragedii, mulţi dintre localnici şi-au petrecut noaptea pe străzi.

În capitala Italiei, oamenii au fost evacuaţi din staţiile de metrou şi circulaţia acestora a fost oprită temporar.

"Vladimir Putin, despre prostituatele Rusiei: "Sunt cele mai bune din lume"... Coincidență înfiorătoare! Oamenii încă își amintesc tragedia care i-a marcat: Cutremur în nord-estul Columbiei, chiar în...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc Marti, 21.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x