Antena Căutare

Ministrul de interne al Italiei cere un raport cu privire la tabere de romi din țară. Se stabilește un plan de expulzare

Ministrul italian de Interne Matteo Salvini a dispus marţi să se întocmească un raport cu privire la prezenţa unor tabere de romi pe teritoriul ţării, în vederea închiderii acestora, relatează AFP.

Liderul Ligii (extrmă dreapta), totodată vicepremier, le-a cerut prefecţilor să întocmească un ”raport cu privire la prezenţa romilor, sinti (ţigani) şi caminanti (nomazi)”, a anunţat Ministerul într-un comunicat.

”Obiectivul este verificarea prezenţei unor tabere ilegale în vederea stabilirii unui plan de expulzare”, a precizat el, adăugând că prefecţii au la dispoziţie două săptămâni să realizeze acest raport

Sinti şi romii sunt grupuri etnice în mod tradiţional itinerante, care trăiesc în Europa de secole.

Consiliul Europei (CoE) estimează între 120.000 şi 180.000 numărul romilor, sinti şi caminanti prezenţi în Italia - una dintre cele mai mici proporţii în rândul ţărilor europene raportat la populaţia ţării.

Articolul continuă după reclamă

În Italia, peste jumătate dintre ei deţin cetăţennia italiană, un loc de muncă şi o locuinţă, însă integrarea lor socială este dificilă, iar manifestaţii ostile faţă de ei au loc frecvent.

Potrivit unui raport al Asociaţiei 21 iulie, care se ocupă de drepturile romilir şi sinti, 26.000 de romi, sinti şi caminanti trăiau în locuinţe sau tabere de urgenţă.

Sursa : news.ro

Trump respinge orice acuzație de rasism după tweeturile xenofobe... SUA suspectează Iranul de dispariția unei nave...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
A mers la spital crezând că este deshidratată. Ce au descoperit medicii a fost îngrozitor
A mers la spital crezând că este deshidratată. Ce au descoperit medicii a fost îngrozitor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
"I-am prezentat-o pe Mirabela lui Trump". Nicușor Dan dezvăluie ce au discutat Prima Doamnă a României și... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”
Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!” BZI
Primul plan de oprire a „crimelor nosocomiale” din spitale
Primul plan de oprire a „crimelor nosocomiale” din spitale Jurnalul
Interviu cu Marcus Rosner din Sullivan's Crossing: Actor, regizor și tată. ”Sunt atras de povești ancorate în realitate”
Interviu cu Marcus Rosner din Sullivan's Crossing: Actor, regizor și tată. ”Sunt atras de povești ancorate în... Kudika
Toate privirile pe Prima Doamna!! Cum a apărut Mirabela Grădinaru la dineul oficial din Ankara. Toți au vorbit despre rochia galbenă, dar surpriza a venit câteva ore mai târziu
Toate privirile pe Prima Doamna!! Cum a apărut Mirabela Grădinaru la dineul oficial din Ankara. Toți au vorbit... Redactia.ro
Atac mafiot în Ţăndărei. Trei indivizi au ciuruit casa rivalilor, la ordinul unui lider din străinătate 
Atac mafiot în Ţăndărei. Trei indivizi au ciuruit casa rivalilor, la ordinul unui lider din străinătate  Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x