Antena Căutare

Statele Unite au restituit Egiptului un sarcofag furat care a fost expus la Metropolitan Museum din New York

Autorităţile americane au restituit Egiptului, miercuri, un sarcofag cumpărat de Metropolitan Museum din New York în 2017, potrivit AFP.

Autorităţile americane au restituit Egiptului, miercuri, un sarcofag cumpărat de Metropolitan Museum din New York în 2017, potrivit AFP.

Acest sicriu de aproape 1,80 metri, împodobit cu aur fin, a fost fabricat pentru Nedjemankh, preot al zeului Heryshef. Reprezintă piesa centrală a unei expoziţii la MET care i-a purtat numele şi care a fost întreruptă în februarie. Obiectul a fost livrat de muzeu procurorului din Manhattan.

O anchetă condusă în parteneriat de autorităţile americane, egiptene, germane şi franceze a stabilit că sarcofagul a fost furat din Egipt în 2011.

În timpul unei conferinţe de presă care a avut loc în prezenţa ministrului egiptean al Afacerilor Externe, miercuri, procurorul a indicat că ancheta a dezvăluit "neconcordanţe flagrante legate de vânzare". Sarcofagul a apărut pentru prima dată la puţin timp după plecarea preşedintelui Hosni Moubarack. "Ar trebui să fie un semnal de alarmă", a estimat procurorul.

Articolul continuă după reclamă

Responsabili din muzeu, citaţi de The New York Times, au indicat că sarcofagul a fost achiziţionat în 2017 pentru aproape 4 milioane de dolari (3,5 milioane de euro) de la un dealer de artă din Paris.

Muzeul egiptean din Cairo, care deţine piese antice inestimabile, a fost jefuit în ianuarie 2011, în momentul în care au izbucnit violenţe între forţele de ordine şi protestatarii care cereau plecarea fostului preşedinte Hosni Mubarack în Piaţa Tahrir din apropiere.

Sursa : news.ro

Incendiu într-o uzină Seveso la Rouen; locuitorii a 12 comune, îndemnaţi să rămână acasă... Tête-à-tête Trump-Zelenski tragicomic la New York...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Momente dramatice în China! O fetiță a rămas suspendată la etajul 12. Gestul disperat al vecinilor care i-au salvat viața | VIDEO
Momente dramatice în China! O fetiță a rămas suspendată la etajul 12. Gestul disperat al vecinilor care i-au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce au izbucnit protestele violente din Paris și cum s-a ajuns la haos. Totul a început cu nemulțumirile unor elevi
De ce au izbucnit protestele violente din Paris și cum s-a ajuns la haos. Totul a început cu nemulțumirile unor elevi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Anisia Gafton și fiul ei au fost externați. Cum au fost primele momente în noua formulă
Anisia Gafton și fiul ei au fost externați. Cum au fost primele momente în noua formulă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Câștigă 5.800 de euro pe lună în Irlanda, dar vor să se întoarcă la Timișoara. Calculele unei românce și reacțiile românilor: „Stai acolo!”
Câștigă 5.800 de euro pe lună în Irlanda, dar vor să se întoarcă la Timișoara. Calculele unei românce și... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x