Antena Căutare

A mutilat-o, dar i-a implorat pe judecători să nu-i arunce iubitul în închisoare. Câteva luni mai târziu, a fost omorâtă de cel pe care l-a scăpat de pedeapsă

Alexandra a cerut îndurare pentru iubitul ei, după ce fusese muilată de el. Câteva luni mai târziu, tânăra a murit într-un mod cumplit, ucisă cu un tac de biliard de cel pentru care a trecut peste orice, doar ca să-l scape de închisoare.

Alexandra a cerut îndurare pentru iubitul ei, după ce fusese muilată de el. Câteva luni mai târziu, tânăra a murit într-un mod cumplit, ucisă cu un tac de biliard de cel pentru care a trecut peste orice, doar ca să-l scape de închisoare.

Oleg Myshadaev a scăpat de închisoare după ce iubita lui i-a implorat pe judecători să nu îl trimită în spatele gratiilor, după ce, într-un episod de violență, i-a mutilat nasul. Un an mai târziu, Alexandra a fost găsită moartă, în apartamentul în care locuia împreună cu acesta.

A fost ucisă cu un tac de biliard

Presa locală scrie că trupul tinerei a stat, nedescoperit, în baia apartamentului câteva zile până ca cineva să o descopere. Un ciocan, un cuțit și un tac de biliard rupt au fost găsite lângă trupul Alexandrei. În apartament, polițiștii au mai găsit cinci sticle goale de votcă.

O prietenă a cuplului povestește a Oleg ar fi declarat că cei doi se certaseră. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru două luni.

Cu un an înainte de crimă, Oleg, care se afla sub influența băuturilo alcoolice, și-a atacat iubita, mușcându-i nasul atât de puternic, încât a fost aproape smuls. Medicii nu au putut să-l reconstruiască, spunând că rănile erau ireversibile

Cu toate acestea, tânăra l-a iertat și a continuat relația. În fața judecătorului, a implorat ca iubitul ei să nu fie aruncat în închisoare:

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Dorința i-a fost îndeplinită. Tânărul a primit 18 luni de închisoare, cu suspendare, ceea ce a însemnat că a ieșit din sala de judecată ca un om liber.

Ultimă oră! Decizii cruciale pentru toți românii din Marea Britanie! Ce li se va întâmpla tuturor după Brexit... Tragedie umană! Cel puțin 24 de oameni și-au pierdut viața și 15 sunt în stare gravă în urma unui accident între un auto...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x