Antena Căutare

Un funcţionar de rang înalt anonim de la Casa Albă prezintă un portret însăpimântător al lui Trump în cartea ”A Warning”; ”el acţionează ca un copil de 12 ani”

Un funcţionar de rang înalt - anonim -de la Casa Albă prezintă un Donald Trump crud, inapt şi care reprezintă un pericol pentru naţiune într-o carte care urmează să apară la 19 noiembrie în Statele Unite, ”A Warning” (”Un avertisment”), de 259 de pagini, în care scrie că şeful statului ”insultă, devine confuz, se irită uşor şi are probleme de sintetizare a informaţiei, iar asta nu se întâmplă din când în când, ci în mod regulat”.

Ziarul The Washington Post (WP), care a putut consulta cartea înainte de apariţie, a realizat un rezumat al acestui portret al preşedintelui Statelor Unite.

Lucrarea acidă a autorului, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, prezintă un şef de stat căruia îi plac glumele sexiste şi rasiste, familiar cu vărsarea de sânge şi care face face să domnească o atmosferă de lucru apăsătoare în administraţia sa.

”Acţionează ca un copil de 12 ani într-un turn de control, care apasă pe toate butoanele Guvernului, fără discernământ, indiferent la avioanele care derapează pe pistă şi la zborurile care se îndepărtează disperate de aeroport”, scrie funcţionarul de rang înalt, care se bazează pe observaţiile şi propria experienţă în cadrul administraţiei Trump.

El omite, însă, în mod deliberat, detaliile, pentru a nu fi descoperit.

Articolul continuă după reclamă

Tot în mod anonim, el a publicat un aeditorial în ziarul The New York Times (NYT) în 2018, intitulat ”Eu fac parte din rezistenţa din interiorul administraţiei Trump”.

El dădea asigurări că a ales să nu demisioneze pentru a-l controla pe preşedinte şi ”cele mai rele înclinaţii ale sale”, adăugând că nici măcar nu era singurul aflat în această situaţie.

În cartea sa, el recunoaşte că s-a înşelat în privinţa acestei ”rezistenţe tăcute”, pentru că Donald Trump este ”cine este”, adică este incapabil să se schimbe.

Anecdotele sale despre caracterul şi remarcile sexiste şi rasiste ale preşedintelui sunt înfiorătoare.

”El comentează machiajul, face glume despre greutate şi critică ţinutele vestimentare (...). Foloseşte termeni ca «draga mea» pentru a se adresa unor profesioniste împlinite. Un şef n-ar trebui să se comporta aşa într-u mediu de lucru”.

În opinia sa, preşedintele american a încercat inclusiv să imite accentul hispanic, într-o reuniune în Biroul Oval, în care a atacat femei imigrante care încercau să traverseze frontiera.

”Ele spun «o, vă rog, ajutaţi-ne! Soţul meu m-a părăsit». Ele nu ştiu nimic. Ele nu fac nimic pentru ţara noastră. Măcar dacă aveneau cu un soţ l-am fi pus pe câmp să culeagă porumb”, scrie el.

O purtătoare de cuvânt a Executivului, Stephanie Grisham, a catalogat săptămâna trecută cartea drept ”minciuni” şi ”operă de ficţiune”, catalogându-l pe autorul ei drept ”laş”.

Departamentul Justiţiei a avertizat Editura Hachette şi agenţii autorului că această carte ar putea încălca un acord de confidenţialitate.

Unul dintre agenţi a replicat acuzând administraţia de faptul că încearcă să obţină informaţii despre autorul acestui portret.

Sursa : news.ro

Oficial al Casei Albe: Turcia să renunţe la sistemul de rachete rusesc sau va suporta sancţiuni americane... Manifestant mascat, rănit prin împuşcare cu gloanţe reale la Hong Kong, paralizat de operaţiuni de blocare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună. Autoritățile au emis avertizări
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x