Antena Căutare

VIDEO! Interventie in forta in cea mai mare favela din Brazilia. A fost arestat cel mai important traficant de droguri din Rocinha

Actiune a politistilor impotriva traficantilor de droguri din cea mai mare favela din Rio de Janeiro, Rocinha, intr-o operatiune care a vizat curatirea cartierului de traficantii de droguri, transmite BBC. Autoritatile braziliene incearca in prezent sa elimine bandele de contrabandisti din cartierele sarace ale oraselor din tara sud-americana, inainte de Cupa Mondiala la Fotbal, din 2014, si de Jocurile Olimpice, ce se vor desfasura in 2016.


Potrivit AP, autoritatile au inregistrat un succes important joi, cand l-au arestat pe cel mai important traficant de droguri din Rocinha, Antonio Francisco Bonfim Lopes. "Nem", asa cum este cunoscut el, a fost retinut in timp ce incerca sa fuga din favela ascuns in portbagajul unei masini. Soferul autoturismului a sustinut ca are imunitate diplomatica, spunand ca este consulul onorific al Republicii Democratice Congo. Ulterior, el ar fi incercat sa ofere o mita de 570.000 de dolari oamenilor legii, insa acestia au refuzat si au perchezitionat masina, descoperindu-l pe Lopes.



Potrivit informatiilor, Nem era unul dintre cei mai cautati traficanti de catre politistii brazilieni, iar arestarea lui a fost descrisa drept "un moment istoric" de catre secretarul pentru securitate al orasului, Jose Mariano Beltrame.

Oficialii au anuntat in repetate randuri ca vor intra in Rocinha, unde traiesc oficial circa 70.000 de persoane, desi se banuieste ca numarul celor care locuiesc acolo e mult mai mare.

Unii dintre locuitorii favelei au parasit mahalaua inca de miercuri, dupa ce politistii au inceput sa instaleze puncte de control la intrarile in cartier, aflat foarte aproape de zonele turistice din Rio, in sudul metropolei.

Incepand din 2008, fortele de ordine au ocupat circa 20 de mahalele (favelas) din Rio, pentru a-i alunga pe traficantii ce controleaza zonele.

Mario Monti, desemnat sa formeze noul guvern in Italia... Submarinele nucleare, posibila sursa a radiatiilor depistate in Europa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x