De 14 ani, Juana Munoz, o iberică de 53 de ani din Cadiz, viețuiește într-o închisoare de sticlă de 25 de metri pătrați care, paradoxal, îi dă dreptul la viață. În 1989, după ce a atins niște cartofi tratați, plantați de soțul său, a devenit sensibilă la agenții chimici. Nu-și poate strânge în brațe nepoțelul, iar copiii și soțul o pot atinge doar de două ori pe an, după ce urmează un protocol strict. Este femeia care nu se poate atinge!
Dacă-și aduce aminte ce s-a petrecut atunci? Ce vorbe sunt astea? Logic că-ți poate spune perfect orice detaliu. 1989. Juana Munoz, o mămică de 25 de ani, trăiește, liniștită, alături de soțul său, în Conil de la Frontera, Cadiz, Spania. Cinci minute până la plajă. Vrea să facă un pireu, merge să ia carofi din garaj, acolo unde soțul îi ține. Dă cu mâna pestre praful așternut, un antigerminant din comerț. Ochiul drept începe să o usture. Șterge, așa, în joacă, cu mâneca hainei. În câteva clipe simte o arsură pe toată fața: nas, gât, ochi, buze. Merge la baie, se spală. Degeaba. Manuel o vede, o simte. ”Te-ai infectat cu ceva. Hai la spital!” E trimisă, rapid, acasă. După o oră, însă, e grav. ”Noi nu putem face nimic aici, trebuie mers la un centru universitar”.
Opt zile a fost legumă. Legumă! Limba, ce nu părea să mai fie a ei, voia să o asfixieze. A stat numai pe branule. I-au făcut analize. Au luat mostre din cartof. I-au spus că le-au pierdut pe ambelem dar că e ok, că poate merge acasă. Așa era. Avea un copil mic, cât să mai stea printre halate? I-a crezut. În 2003, produsul a fost retras, brusc, de pe piață...
”Am făcut o alergie la orice substanță chimică”, povestește ea. ”Cel mai mic contact cu o bacterie mă poate ucide. Apoi, în timp, m-am lipit și de sindromul de oboseală cronică și de cel de electrosensibilitate. Plus fibromialgie, o durere în tot corpul”...
Medicii au fost clari: ”Trebuie izolată!” Așa a apărut cușca de sticlă, asemănătoare cu cea din procesele americane. 25 de metri pătrați, chiar în curtea familiei. De 14 ani, Juana stă acolo. N-o poate părăsi decât dacă urmează niște reguli foarte stricte. Dacă vrea să primească pe cineva, persoana respectivă trece printr-un duș ce nu conține produse chimice și e echipată cu papuci din bumbac organic. Nici măcar familia nu o poate atinge. Copiii, de 26 și, respectiv, 29 de ani. Soțul, care o strânge în brațe de două ori pe an, după un protocol mai strict ca la NASA. ”Am un nepoțel, pe care doar l-am văzut. Sper ca într-o bună zi să pot să-l țin în brațe!”, spune. Manuel s-a apucat de cultivat produse organice, pentru a ajuta la dieta zilnică a Juanei. De două ori pe lună are voie carne, logic, aprobată după multe controale. De cinci ori pe lună, pește. Hainele sunt din bumbac organic, masca e specială, din ceramică, făcută în Germania.
Acum câțiva ani, Cerul a lovit-o din nou: cancer la sân! A trebui să meargă de zeci de ori la Spitalul Univeristar din Puerto Real. Descrie călătoriile ca fiind un iad. Cine poate steriliza un vehicul din bară în bară? Pe drum a simțit, de zeci de ori, că nu mai are aer. Acolo, la etaj, au parcat-o într-o cameră goală și sterilă.
Vrea doar o îmbrățișare. Nimic altceva!
Are o voință infinită, dar e conștientă că viața-i este un șir de ”NU” continuu. Nu se poate uita la televizor, deorace căldura degajată, precum și undele, alterează mediul. Nu poate vorbi la mobil, nu are tabletă. Cărțile trebuie să fie numai pe hârtie, tratate. Soțul său n-a mai renovat casa de 17 ani. Vopseaua o poate ucide. Dacă vrea la soare, poate sta doar câteva ore. Cimentul se încălzește, senzația de neputință de a respira pleacă la drum. Nu are voie să se vopsească la păr, nu se poate da cu ojă...Se luptă, oră de oră, minut de minut, cu durerile musculare, cu rănile ce-i macină pielea, cu senzația de asfixie, cu oboseala, cu sedentarismul, cu cancerul de sân. Și-a găsit un scop: militează pentru o îmbrățișare! ”Sunt mulți oameni care suferă de așa ceva, cu sensibilități multiple la genții chimici. Toți aceștia au nevoie de o mască specială, prevăzută cu filtre chimice. Dar de unde bani?” (n.r. - numai în Spania sunt diagnosticate 300.000 de suflete cu această sensibilitate). De acolo, din spatele cuștii de sticlă, Juana a demarat o campanie pentru a aduna sumele necesare. I-a spus ”El Abrazo”. În spaniolă, îmbrățișarea e masculină. Indiferent de gen, femeia de 53 de ani suspină după așa ceva.
Sursa: ”El Espanol”
L-a lovit norocul la pensie și s-a ÎMBOGĂȚIT! Un bărbat a găsit o pepită de aur URIAȘĂ... Fetiţa cu cei mai mari ochi din lume. Oamenii o admiră fără să ştie că suferă de o boală genetică rară...
