Afla cele mai noi stiri inedite, iesite din comun, din Romania si strainatate. Descopera intamplari neobisnuite, fapte si fenomene rar intalnite numai pe A1.
În această dimineață, la ”Neatza”, o acrobată a realizat un număr senzațional de contorsionism.
Marti, 26.11.2013, 11:13
La vârsta la care cei mai mulţi copii visează să fie supereroi, un puşti din California şi-a pus în minte să facă un lucru pe care multe personaje din benzi desenate nu l-ar încerca. Băiatul de nouă ani vrea să urce pe cel mai înalt munte din emisfera sudică: vârful Aconcagua, din Argentina. Va urca până la aproape 7.000 de metri să-i ajute pe copiii care nici măcar nu pot să meargă din cauza sindromului Duchenne.
Marti, 26.11.2013, 08:05Liniştea va fi cuvântul zilei pentru fecioare. Toate vor fi în grafic şi nu vor avea bătăi de cap. Pentru tauri se întrevăd succese profesionale. Iată care sunt previziunile astrologice pentru ziua de 26 noiembrie!
Marti, 26.11.2013, 08:03
Să practici sporturi de iarnă de unul singur, nu are niciun farmec!
Luni, 25.11.2013, 21:44
Petrecerea de aniversare a unui băieţel din Florida a avut ca invitat-surpriză un urs rătăcit prin cartier. Bucuroşi de oaspete, copiii erau gata să împartă tortul cu el, dar părinţii lor au fost cam înspăimântaţi. Ursul nu era, însă, deloc periculos şi a provocat ceva pagube doar fiindcă a căutat să dispară cât mai repede.
Luni, 25.11.2013, 08:35
Eficienţa îi va caracteriza din plin pe berbeci. Datorită acesteia nimic din program nu va rămâne nepus la punct. Taurii vor fi dominaţi de o stare de agitaţie care îi va împiedica să-şi ducă planurile la bun sfârşit. Organizarea este cheia spre reuşite.
Luni, 25.11.2013, 08:17
Nativii din zodia berbec vor acorda atenţia cuvenită familiei şi problemelor casnice şi se vor bucura de o zi liniştită
Duminica, 24.11.2013, 09:01
Romantismul nu s-a demodat, doar a evoluat. O tânără din Oradea nu va uita niciodată ziua în care a fost cerută în căsătorie. Şi, mai ales, cum a fost cerută. Amalia este acum soţia lui Marian, însă tremură de fiecare dată când revede scena. Una ca-n filme. Doamnelor, domnişoarelor, priviţi şi oftaţi
Sambata, 23.11.2013, 20:07
Mai este încă o lună până la Crăciun, dar un centru comercial din Thailanda a inaugurat, încă de acum, sezonul sărbătorilor. Şi a făcut-o în stil mare, printr-un record omologat de Guinness: cel mai mare pom de Crăciun compus din... oameni!
Sambata, 23.11.2013, 12:53
Un fragment din Turnul Eiffel este de vânzare! Un segment de scară în spirală, cu 15 trepte, va fi vândut la licitaţie săptămâna viitoare, la Paris.
Sambata, 23.11.2013, 12:27
Centrul Sibiului străluceşte în spiritul sărbătorilor de iarnă. Aseară a fost inaugurat Târgul de Crăciun din oraş, ajuns la cea de-a şaptea ediţie. Mii de oameni au venit să privească decoraţiunile luminoase din acest an.
Sambata, 23.11.2013, 11:02
Este prima zi de week-end şi asta înseamnă distracţie şi relaxare pentru toată lumea. Doar că nu toţi vom fi norocoşi. Pentru unii dintre noi astrele rezervă şi alte lucruri mai puţin plăcute. Iată care sunt previziunile astrologice pentru ziua de 23 noiembrie!
Sambata, 23.11.2013, 10:06
Ce au în comun vietnamezii, americanii, japonezii, africanii şi arabii? Toţi sunt fascinaţi de un oltean din Caracal. De dragul lui au făcut poze cu tricolorul României şi chiar au învăţat câteva cuvinte în limba română.
Vineri, 22.11.2013, 21:40
Zilele creativitatii si libertatii de expresie. Plictiseala este egala cu lipsa de spirit si imaginatie. Timpul liber arata cum este, de fapt, sufletul nostru, ne spune astrologul Camelia Pătrăşcanu.
Vineri, 22.11.2013, 17:34
90.000 de euro. Atât a câştigat un jucător împătimit de păcănele. După 26 de ani de încercări şi mulţi bani cheltuiţi, a reuşit să multiplice 200 de lei de mai bine de 100 de ori, iar ieri şi-a primit premiul mult aşteptat.
Vineri, 22.11.2013, 13:26
Pe fetiţa din imagine o puteţi vedea în fiecare zi prezentând buletine informative ale Antenei 3
Vineri, 22.11.2013, 11:50
România are un oaspete de seamă. Strănepotul autorului irlandez Bram Stoker, cel care a scris romanul "Dracula", a venit în ţara noastră. La mai bine de 100 de ani de la publicarea romanului, Dacre Stoker este primul membru al familiei sale interesat să vadă locurile care l-au transformat pe Vlad Ţepeş într-unul dintre cele mai renumite personaje din literatură.
Vineri, 22.11.2013, 08:03
Orice le puteţi reproşa berbecilor, numai că nu sunt muncitori, nu. Vor fi harnici şi vor avea rezultatele aşteptate la serviciu. Taurii vor avea de luat decizii care nu îi vizează doar pe ei, ci şi pe familia lor. De aceea, ar fi indicat să analizeze bine contextul.
Vineri, 22.11.2013, 07:53
De maine, intrăm în Săgetător, zodia expansiunii, a lui „vreau mai mult!"
Joi, 21.11.2013, 18:22
Un bărbat din Statele Unite a găsit o metodă specială de a-şi proteja casa de hoţi. A plasat în faţa uşii doi paznici din plastic.
Joi, 21.11.2013, 18:03
Cu ajutorul condeiului şi al imaginaţiei, 252 de tineri scriitori au reconstituit o poveste romantică imaginată de ei, pe baza unui fotografii celebre
Joi, 21.11.2013, 08:26
Orice mireasă îşi doreşte ca în ziua nunţii să fie un adevărat centru al universului! Iar pentru asta se străduiesc cât mult pot. Aleg rochii cu trene interminabile, restaurante luxoase şi meniuri sofisticate. În Maramureş, însă, miresele arată cu totul altfel
Miercuri, 20.11.2013, 21:51
A scos la licitaţie dormitorul conjugal al unui apartament, ca să-şi plătească datoriile. Un bărbat din Curtea de Argeş cere 20.000 de euro pe o cameră cu acces la bucătărie şi baie. N-ar fi nicio problemă dacă pe restul camerelor din apartamentul resprectiv nu ar fi proprietară fosta soţie. Culmea e că, dacă dormitorul şi-ar găsi un cumpărător, femeia ar putea fi obligată să împartă casa cu un necunoscut
Miercuri, 20.11.2013, 21:35
Camelia Pătrășcanu a venit la "Acces Direct" să prezinte horoscopul zilei de mâine, 21 noiembrie.
Miercuri, 20.11.2013, 17:44
10.000 de femei din toate epocile şi de pe întreg mapamondul au intrat în "Dicţionarul universal al creatoarelor"
Miercuri, 20.11.2013, 08:14Arta românească trece graniţele Austriei.
Marti, 19.11.2013, 17:33
Astrologul Camelia Pătrăşcanu a venit în platoul "Acces Direct" pentru a ne spune cum stau lucrurile în ceea ce priveşte previziunile astrologice ale zilei de mâine, 20 noiembrie.
Marti, 19.11.2013, 17:33
Câteva dintre cele mai rare şi preţioase bijuterii din lume vor fi expuse la Paris, la aniversarea unei celebre firme de podoabe.
Marti, 19.11.2013, 16:59
Puţini oameni îşi pot permite un avion de 65 de milioane de dolari. Dar toată lumea poate să vadă cum arată cel mai luxos aparat de zbor, după ce compania le-a oferit jurnaliştilor de la CNN un tur la bord.
Marti, 19.11.2013, 16:46
Oana Grigoruţ, Gregory pentru americani, a lăsat satul natal de lângă Negreşti-Oaş pentru Chicago. Acum joacă într-unul dintre cele mai vizionate seriale Disney şi are fani în peste 20 de ţări ale lumii. Când nu filmează se întoarce cu drag în România.
Luni, 18.11.2013, 20:25
Curiozitatea şi înclinaţia spre comentarii şi bârfe sunt accentuate. Rămâne în sarcina noastră să alegem căror persoane şi informaţii le acordăm atenţie, astfel încât să nu ne risipim în comentarii sterile, să nu dăm din timpul şi energia noastră persoanelor şi situaţiilor care nu ne privesc şi nu aduc nimic în plus sau valoros vieţii noastre.
Luni, 18.11.2013, 17:45
E aniversare în imperiul Disney. Mickey Mouse, şoricelul devenit imaginea companiei împlineşte azi 85 de ani. Şi culmea, e tot tânăr.
Luni, 18.11.2013, 16:47
Nativii din zodia berbec vor avea o zi excelentă. Toate planurile şi gândurile pentru astăzi se vor şi concretiza cu uşurinţă. Taurii se vor bucura de o zi relaxantă, ceea ce le va permite să se gândească în linişte la proiectele de viitor.
Luni, 18.11.2013, 07:55
Deşi au numai patru luni, au devenit faimoşi în toată lumea! Este vorba despre doi urşi panda, care au fost filmaţi de angajaţii grădinii zoologice din Atlanta.
Duminica, 17.11.2013, 09:38
Taurii nu vor fi în apele lor, tocmai de aceea nu vor fi comunicativi și nu vor empatiza cu nevoile celor din jur. Săgetatorii, în schimb, vor fi binedispuși şi cu mare chef de viață.
Duminica, 17.11.2013, 09:04
Cea mai în vârstă femeie şofer a Capitalei s-a născut când Regele Mihai era un mic copil. Maria ne-a primit în casă, ne-a aratat fotografii de epocă şi ne-a recitat poezii scrise demult.
Sambata, 16.11.2013, 20:36
Doi foşti iubiţi au pus bazele unui muzeu al relaţiilor destrămate. Au adunat tot felul de obiecte care le trezesc amintiri celor de care s-au despărţit, iar acum le expun prin toată lumea. Până în primăvară, sunt în cea mai veche biserică din Amsterdam, în districtul roşu.
Sambata, 16.11.2013, 10:30
Nativii din zodia berbec vor acorda toată atenția familiei și problemelor casnice. Spre seară se întrevede și vizita unor persoane dragi.
Sambata, 16.11.2013, 09:12
Un artist japonez a reuşit să impresioneze pe toată lumea cu operele lui "comestibile!" Bărbatul reuşeşte să creeze replici de tablouri celebre pe... coji de banane
Vineri, 15.11.2013, 17:02
Şi bogaţii lumii au probleme în afaceri. Cel puţin în cele imobiliare. E cazul unui american din Florida care vrea cu orice preţ să-şi vândă casa și nu prea reuşeşte.
Vineri, 15.11.2013, 16:51
Iaşi. 15 noiembrie 1868. O zi importantă pentru ştiinţă, România şi întreaga lume. Astăzi se împlinesc 145 de ani de la naşterea celui mai important şi respectat savant român din toate timpurile. Fondator al biospeologiei, biolog şi speolog, explorator şi, nu în ultimul rând, academician, Emil Racoviţă este un nume şi o personalitate cu care nu încetăm să ne mândrim.
Vineri, 15.11.2013, 14:36
Primarul Cristian Popescu Piedone a dat startul Sărbătorilor de Iarnă în Capitală şi a stabilit un nou record.
Vineri, 15.11.2013, 11:16
Berbecii vor avea o zi încărcată. Deşi activităţile din plan îi vor solicita din plin, le vor face faţă cu brio, iar Taurii au un tonus la cote maxime.
Vineri, 15.11.2013, 08:20
Culoarea Bucureştiului comunist e la o pensulă distanţă. A mai câştigat un duşman, iar blocurile gri şi clădirile vechi ar putea să prindă culoare. Tinerii vor şi pot să schimbe faţa Capitalei, cu bani puţini. Şi au făcut clar dovadă: au făcut prima pictură tridimensională pe o şcoală din România
Joi, 14.11.2013, 23:44
Tânăra face bani frumoşi, căci sunt mulţi cei dornici de afecţiune care plătesc 60 de dolari ca să fie ţinuţi în braţe timp de o oră. Sigur, sunt şi cârcotaşi, care-i reproşează femeii că se prostituează, dar ea îi contrazice vehement. Clienţii semnează un contract care previne asta.
Joi, 14.11.2013, 17:09
Deşi te bufneşte râsul, starea femeii care nu se poate opri din cântat este mai gravă decât pare, iar medicii încă nu au găsit un răspuns pentru această anomalie
Joi, 14.11.2013, 11:09
Berbecii iau anumite decizii doar cu inima. Ar fi indicat să analizeze şi raţional situaţiile pentru a nu avea de suferit iar Taurii au parte de linişte şi înţelegere în relaţia de cuplu.
Joi, 14.11.2013, 08:23
Crucea de Piatră a rămas în istorie drept cartierul roşu al Bucureştilor. În aceeaşi perioadă însă, în România exista un oraş în care acest fenomen luase o cu totul altă amploare. Brăila. În Interbelic, în oraş existau peste 100 de bordeluri sau alte locuri în care femeile uşoare ale vremii se vindeau pe un pol
Miercuri, 13.11.2013, 23:39
A copilărit cu Regele Mihai, a fost prima româncă diplomat şi a văzut întreaga lume. Acum, la 91 de ani, este cel mai bătrân şofer de pe străzile Capitalei. Picioarele nu o mai ţin, merge doar cu baston, dar asta nu o opreşte să se aşeze la volan. Pietonii o filmează cu uimire, iar ceilalţi şoferi o privesc cu teamă
Miercuri, 13.11.2013, 19:39
Se spune că de moarte şi de FISC nu poţi scăpa. Băiatul, un geniu al pianului, este dator la stat cu 13 lei. Culmea, şi statul îi este dator cu o bursă de merit, dar s-a făcut că a uitat.
Miercuri, 13.11.2013, 16:46