Antena Căutare

Așa arăta, de fapt, Iisus Hristos? Experții cred că fața Mântuitorului nu arăta ca imaginea din icoane

Te-ai întrebat vreodată cum arăta Iisus Hristos, de fapt? Se pare că imaginea Mântuitorului pe care o știm din icoane nu ar fi cea reală, potrivit experților.

Imagine Iisus Hristos pe o biserica
Cum ar fi arătat Iisus Hristos | Profimedia

Drept una dintre cele mai pictate figuri din arta vestică, imaginea lui Iisus Hristos cu care ne-am obișnuit include, de obicei, păr lung, barbă, și o robă cu mâneci lungi.

Potrivit BBC, această imagine provine din era Bizantină, din secolul 4, când reprezentările lui Iisus erau simbolice, așa că nu aveau o acuratețe istorică atât de complexă, susțin experții.

Acele imagini erau bazate pe cea a unui împărat pe tron, cu motive și simboluri inspirate din statuia lui Zeus, ce au devenit un model pentru reprezentarea lui.

Cum a apărut imaginea lui Iisus Hristos pe care o știm astăzi

Atunci când nu îl prezentau pe Iisus cu simbolurile contemporane ale unui împărat, primii creștini foloseau imaginea unui bărbat obișnuit, fără barba și cu părul scurt.

Citește și: Mesajul secret ascuns în spatele sculpturii cu Iisus din Rio de Janeiro. Ce au descoperit vizitatorii

În lumea greco-romană din primul secol, părul scurt și barba rasă erau considerate esențiale, pentru că părul lung și barba erau percepute drept atributele unui zeu.

Potrivit experților, e posibil că Iisus să fi avut barbă, însă, cel mai probabil, nu avea părul lung, în confirmitate cu așteptările din acea perioadă.

Ce haine ar fi purtat, de fapt, Iisus Hristos

În perioada în care a pășit Iisus pe pământ, potrivit Bibliei, bărbații bogați purtau robe lungi pentru ocazii speciale, pentru a-și arăta statutul în public.

Majoritatea bărbaților purtau tunici până la genunchi, pe când femeile purtau tunici până la glezne.

Deasupra tunicii se purta o mantie și, potrivit unor pasaje din Biblie, Iisus ar fi purtat una similară.

O astfel de mantie, în acea perioadă, ar fi ajuns sub genunchi și ar fi putut acoperi tunica de tot.

Citește și: Cercetătorii susțin că au descoperit casa în care a copilărit Iisus. Imagini din locuința Mântuitorului, publicate pe internet

Statutul social al unui individ în acea perioadă se vedea și în calitatea, mărimea și culoarea acestor mantii. Movul și anumite nuanțe de albastru erau rezervate celor cu un statut mai ridicat, pentru că erau necesari coloranți scumpi și foarte rari.

Cum ar fi arătat, de fapt, Iisus Hristos, potrivit experților

În 2001, antropologul Richard Neave a creat modelul unui bărbat Galileean de aproximativ 30 de ani din acea perioadă, pentru documentarul BBC, Son of God.

Pentru modelul său, Neave a folosit craniul unui bărbat descoperit în acea regiune. În timp ce el nu a susținut că e fața lui Iisus, experimentul expertului era menit să accentueze faptul că Mântuitorul nu ar fi arătat, în acea perioadă, așa cum a fost reprezentat pe icoane din întreaga lume, scrie BBC.

Vezi modelul realizat de Neave aici

Unii experți consideră că e posibil ca cea mai apropiată imagine de cea pe care ar fi avut-o, într-adevăr, Iisus, se află în reprezentarea lui Moise din sinagoga Dura-Europos, construită în secolul 3.

Aceasta arată un înțelept de origine evreiască, așa cum era imaginat în lumea greco-romană. În imagine, Moise apare în haine ce nu au fost colorate, părul scurt, o barbă scurtă și o tunică scurtă. Experții cred că această imagine e un punct de pornire mai bun pentru cum ar fi arătat, de fapt, Iisus Hristos, decât reprezentările cu care ne-am obișnuit, ce au devenit standard din era Bizantină până astăzi.

10 reguli de viață pentru a deveni bogat. Sfaturi de la cel mai bun investitor al tuturor timpurilor... Lidia Fecioru, metoda prin care ne îndeplinim o dorinţă: "Tot ce trimitem Universului, se întoarce înapoi"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x